Fiul fostei gimnaste Nadia Comaneci, Dylan Paul, a ales mingea de fotbal in timpul petrecerii de taiere a motului, ce a avut loc la sfirsitul saptaminii trecute, la restaurantul Doi Cocosi, din Bucuresti, cu doua zile inainte ca baiatul sa implineasca un an.

In momentul in care in fata i s-a pus tava cu diverse obiecte dintre care trebuia sa aleaga, Dylan Paul s-a uitat timp de circa un minut la aceasta, fara a schita vreun gest, iar apoi a pus mina pe o minge de fotbal in miniatura, semnata in prealabil de fostii internationali romani Gheorghe Hagi si Gheorghe Popescu. Momentul a fost primit cu aplauze de invitati, care i-au cintat apoi "La multi ani" sarbatoritului, in timp ce i se taia motul. Inainte de inceperea petrecerii, nasa, Luchi Netoiu, sotia fostului actionar dinamovist Gigi Netoiu, declarase ca nu si-ar dori ca micutul sa aleaga mingea de fotbal, ci cartea. "Voi incerca sa-i pun pe tava ceva care sa simbolizeze stimularea circumvolutiunilor. Cred ca o carte, pentru ca in viata e bine sa te descurci prin propriile puteri si asta se face de obicei prin multa munca si folosirea creierului. Evident, trebuie si orientare si un dram de noroc. Speram ca Dylan Paul sa aiba noroc in viata. Vreau sincer sa nu aleaga mingea", a spus Luchi Netoiu. Sotul sau, Gigi Netoiu, a fost, insa, incintat de alegerea lui Dylan Paul: "Pina la urma o sa il facem fotbalist, el a ales asta. Il voi ajuta, bineinteles. I-am facut cadou un lant cu o minge din aur".

Acasa, Nadia vorbeste cu Dylan in limba romana

Nadia Comaneci si sotul sau, fostul gimnast american Bart Conner, s-au aratat bucurosi de revenirea in Romania cu ocazia sarbatoririi fiului lor. "Sintem foarte bucurosi sa fim aici la aceasta ocazie speciala pentru familia noastra. Avem un ingeras aici", a spus Bart Conner, care il tinea in brate pe Dylan Paul, in timp ce sotia sa a precizat: "Acasa vorbesc romaneste cu el, si Bart il invata. Pina acum cam 50 la suta l-am invatat". Fosta campioana mondiala si olimpica s-a aratat emotionata inaintea evenimentului si a spus ca la petrecerea prilejuita de prima aniversare a fiului sau a invitat 106 persoane. Copilul s-a jucat din nou in timpul interviurilor cu microfoanele reporterilor prezenti la eveniment, asa cum a facut si la aeroport, la sosirea in tara. "Este foarte curios de tot ce vede nou, de aceea e atras de microfoane", a explicat Nadia. Printre personalitatile prezente la petrecere s-au numarat presedintele FR Tenis, Ilie Nastase, fostii internationali Gheorghe Hagi si Gheorghe Popescu, impreuna cu sotiile, presedintele de onoare al FR Gimnastica, Nicolae Vieru, fostul premier Adrian Nastase impreuna cu sotia, fostele gimnaste Simona Aminar si Maria Olaru si fostii antrenori ai lotului national de gimnastica Octavian Belu si Mariana Bitang.

Paul Dylan, pase cu Gica Hagi

Invitatii au fost intimpinati la intrarea in restaurant cu piine, sare, nuci si tuica, iar sala a fost decorata cu baloane albe, pe care era imprimata fotografia fiului Nadiei Comaneci si pe care era scris textul "La multi ani, Dylan Paul!". La sosirea la restaurant, Gheorghe Hagi a fost intimpinat de Nadia Comaneci, Bart Conner si de fiul lor, acesta din urma ducindu-se la fostul fotbalist cu mingea sa de fotbal in miniatura, pentru a primi un autograf, asa cum facuse, in prealabil, cu Gheorghe Popescu. Apoi, Hagi si Dylan Paul s-au jucat putin cu mingea in holul restaurantului. Paul Dylan s-a nascut in 3 iunie, in Oklahoma City, fiind primul copil al cuplului Nadia Comaneci, in virsta de 46 de ani, si Bart Conner, de 49 de ani. Cei doi fosti gimnasti sint casatoriti de zece ani. Ei au ales numele baietelului cu gindul la managerul lor, Paul Ziert, si la cintaretul favorit, Bob Dylan.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.