Daniela Györfi si George Tal pusesera la punct toate detaliile privind cununia programata in luna aprilie si chiar erau fericiti ca, in sfarsit, dupa un an de amor nebun, isi vor putea legaliza relatia. Iata insa ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, fiind nevoiti sa decaleze data evenimentului cu o luna: "Cand ne-am dus sa depunem la Casa de Casatorii a sectorului 3 actele necesare, ni s-a atras atentia ca hotararea de divort a lui George nu are antetul tribunalului care a eliberat actul, deci nu poate fi luat in considerare.
Prin urmare, el se vede nevoit sa plece in Germania pentru a reglementa situatia", ne-a declarat Daniela. Ei nu trateaza acest episod ca pe un semn rau: "Indiferent cate piedici vom intampina, tot ne vom casatori", conchid acestia. Viitorii soti nu se gandesc momentan sa-si schimbe domiciliul: "Locuim in casa mea, impreuna cu mama, intr-un apartament de bloc pe care tocmai l-am renovat. Este destul spatiu, dar nu excludem varianta de a ne muta, la anul, intr-o vila", completeaza solista. in ceea ce priveste verighetele, Daniela si George se declara destul de pretentiosi in alegerea modelului: "Am cautat in toate magazinele din Bucuresti, dar n-am gasit verighete pe gustul nostru. Asa ca le vom lua din Germania - avem pusi deoparte cam 2.000 de euro".
Si, pentru a fi mai originali, ei si-au propus ca in interiorul inelelor de cununie sa nu accepte textul-standard, ci o declaratie de dragoste sau un vers dintr-o manea cunoscuta a artistei.
A renuntat la decolteuri din cauza lui Cristian Tantareanu
Daniela Györfi si-a zis ca a venit momentul sa o lase mai moale cu tinutele decoltate sau mini, asa ca noul ei look va fi incadrat in stilul sport elegant: "Mi-am refacut intreaga garderoba, am haine mai decente, s-au dus vremurile cand apaream pe scena in tinute sexy".
Se prea poate ca "schimbarea de macaz" sa se fi produs dupa ce afaceristul Cristian tantareanu a sarutat-o cu foc pe sani, in timpul emisiunii tv "Furori" de la Kanal D, sub privirile nedumerite ale iubitului Danielei.
Daniela nu poate sa fie mireasa
Planurile de casatorie ale Danielei Györfi au fost date peste cap din cauza unui act incomplet. Viitorul sot al artistei, George Tal, a depus, la Casa de Casatorii a sectorului 3, hotararea de divort eliberata de un tribunal din Germania, dar, pentru ca actul nu continea si antetul institutiei, cei doi indragostiti se vad nevoiti sa amane nunta cu o luna.
Click.ro - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Daniela nu poate sa fie mireasa":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
casatoria danielei
(1 comentariu, 262 vizualizari)
dany stai linistita la fel si mie mi s-a intamplat la sector 3 mai mult nu zic dar sunt de merde....,parca le este necaz ca altii se casatoresc...culmea si in necazul lor mie imi merge fff bine
