Transformarea ziarului "National" in "7 plus" continua sa ridice semne de intrebare. SC Trustul de Presa National SRL avea, la sfirsitul lui 2004, datorii de peste 12 miliarde de lei la bugetul de stat. Solicitati de "Evenimentul zilei", Iliuta Naghi, director executiv, si Gheorghe Voicu, redactor-sef al ziarului si actionar la societatea amintita, nu au oferit nici un fel de informatii.

Surse din interiorul redactiei leaga schimbarea de nume a ziarului de datoriile pe care le avea la stat cotidianul "National". Contactat de "Evenimentul zilei", Iliuta Naghi, directorul executiv al ziarului, a refuzat sa ofere explicatii cu privire la transformarea acestuia in "7 plus". Nici Gheorghe Voicu, redactorul-sef al publicatiei, nu a dat curs solicitarii EVZ.

Trustul de Presa National, in executare silita

Conform unui document al Ministerului Finantelor, SC Trustul de Presa National SRL, care figureaza pe site-ul Biroului Roman de Audit al Tirajelor, avea, la 31 decembrie 2004, datorii la bugetul de stat in valoare totala de 12.123.760.283 lei. Dintre acestea, aproximativ 5,5 miliarde reprezentau TVA, 2,7 - impozitul pe venitul din salarii, 2,1 - alte impozite, iar dobinzile si penalitatile la sumele mentionate se ridicau la 1,8 miliarde. Ca urmare, Ministerul Finantelor anunta inceperea procedurii de executare silita. Spre deosebire de faliment, executarea silita inseamna ca statul poate dispune blocarea conturilor sau vinzarea unor bunuri ale firmei pentru recuperarea datoriilor la buget. Procedura mentionata poate fi contestata de firma al carei obiect este.

Citeste si:

In redactie se mai pregateste un supliment

SC Trustul de Presa National SRL este inregistrata la Registrul Comertului in 1997 si ii are ca actionari pe Gheorghe Voicu, cu 30 la suta din partile sociale, si Simona Toader, cu 70 la suta. Conform unor surse, o asociere mai veche cu trustul german de presa WAZ a fost reziliata in urma rascumpararii de catre partea romaneasca a 50 la suta din actiunile ziarului.
Casetele redactionale de la "7 plus" si "National" sint identice, insa nu ofera vreo mentiune cu privire la editorul, actual sau trecut, al publicatiei. Alte surse din redactia "7 plus" afirma ca se pregateste un supliment de life style, a carui lansare era programata pe 10 martie.