Dupa ce omul de afaceri Bobby Paunescu (31 de ani) a marturisit in premiera pentru ziarul Libertatea ca formeaza de la inceputul anului un cuplu cu Monica Birladeanu (25 de ani), a venit randul frumoasei vedete sa raspunda intrebarilor noastre. Am convins-o cu greu, deoarece, ca si iubitul ei, Monica accepta confesiunile pana la un punct, preferand ca anumite lucruri sa le pastreze doar pentru ea si Bobby. Cum ar fi informatiile despre logodna lor, caci se zvoneste prin targ ca cei doi ar fi facut un pas inainte spre casatorie, logodindu-se intr-o discretie desavarsita.

Libertatea: Ma surprinde faptul ca si tu si Bobby vorbiti de viata intima, desi pana acum nici unul din voi nu a acordat un interviu pe aceasta tema. De ce te-ai razgandit?
Monica Birladeanu: Din cauza faptului ca din lipsa informatiilor zvonurile despre noi doi plecasera intr-o directie fundamental gresita si ne-am gandit ca singura modalitate de a remedia acest lucru este sa oferim varianta adevarata.

Bobby Paunescu a declarat pentru Libertatea ca se gandeste la tine ca orice barbat la iubita lui. Tu cum te gandesti la el?
Ma gandesc la el asa cum se se gandeste orice femeie la iubitul ei. Adica, mult si des... Asa cum o face si el. Exista reciprocitate in tot ceea ce facem.

Cum este Bobby ca iubit?
Afectuos si cald. Comunic perfect cu el in tot. E un om cu care am o relatie matura, in care copilariile si gesturile de liceu nu-si au rostul.

Da-mi un exemplu de moment, de gest in care Bobby ti-a aratat cat de mult te iubeste.
Lucrurile acestea nu se arata, se simt. Listele de cadouri nu inseamna intotdeauna iubire eterna.

Apropo de cadouri: ai idee cum se pregateste Bobby pentru ziua ta (12 decembrie, n.r.)?
Nu stiu, mi-a spus doar ca-mi pregateste o surpriza.

Cand si cum a inceput relatia cu Bobby?
La inceputul acestui an. Dar, asa cum ti-a raspuns si el, cum a inceput relatia va ramane un secret al nostru.

V-ati mutat impreuna?
Nu, mi-am pastrat casa in care locuiam si inainte, dar atunci cand sunt in Romania petrecem tot timpul liber impreuna.

E adevarat ca v-ati logodit?
Intelege, te rog, ca avem si noi secretele noastre... (Rade)

As putea intelege ca raspunsul e afirmativ!
Nu comentez.

Citeste si:

Dar daca te cere in casatorie accepti?
Iti voi raspunde la aceasta intrebare atunci cand o sa se intample. Din asta nu vom face un secret, iti promit.

Prin ce te-a atras Bobby?
Nu stiu, e o chestiune de chimie, de vibratie. Cred ca indragostitul e un miracol pe care oamenii de stiinta nu l-au putut explica pana acum. A te indragosti de cineva nu e niciodata o decizie pe care o iei si pe care o urmezi o perioada de timp.

E Bobby barbatul pe care l-ai visat?
N-am visat niciodata un barbat ideal si nici nu mi-am construit portrete robot ale partenerului perfect. Ti-am spus ca nu avem "liceisme".

S-a zvonit ca ai fi geloasa pe Jacqueline, tanara vedeta de la B1.
Nu e cazul.

Cat timp ramai in Romania?
Pana la inceputul lui 2005, cand ma intorc in SUA sa-mi continuu studiile.

Ai mai primit vreun rol intr-un film american, in afara de cele din "Buds for Life" si "Malia"?
E impropriu spus "primit" pentru ca trebuie sa lupti pentru ele. Am fost confirmata saptamana trecuta pentru un rol intr-o productie americana, "Caved In", care intamplator se filmeaza la Bucuresti. Spun "intamplator" pentru ca atunci cand m-am prezentat la auditie in Los Angeles nu stiam ca vor filma acasa.

Vom avea ocazia sa vedem celelalte doua filme in care ai jucat?
Stiu ca primul film e in post-productie, iar cel de-al doilea e in faza de finalizare. Speram ca "Buds for life" sa fie distribuit si in Romania. Cat despre cel de-al doilea film, din cate am aflat eu, regizoarea intentioneaza sa prezinte "Malia" la festivalurile de film. in SUA, in mod sigur, nu stiu daca si in Europa.

Cum ai ajuns sa obtii rolul in filmul "Moartea domnului Lazarescu", regizat de Cristi Puiu?
M-am intors in tara in septembrie, doar pentru o saptamana, timp in care am fost si la o auditie cu Cristi Puiu. iti pot spune ca sunt onorata sa lucrez cu un regizor ca el".

Fotografiati impreuna

Chiar daca lumea barfeste de multa vreme despre relatia celor doi, nici un fotoreporter nu a reusit sa-i surprinda pe Bobby Paunescu si Monica Birladeanu impreuna, in aceeasi poza. Cei doi au decis sa nu se mai ascunda, asa ca ziaristii de la revista "Ciao!" au profitat si au realizat primul paparazzi cu celebrul cuplu. Fotografiile pot fi admirate in ultimul numar al revistei "Ciao!".