Kamara s-a legitimat pana vineri, cand a intrat in posesia buletinului de Bucuresti, doar cu pasaportul, viata solistului cu figura exotica fiind un pic mai intortocheata.
"De cand am venit in Romania m-am legitimat doar cu pasaportul, pentru ca nu aveam un domiciliu stabil. Acum, in sfarsit, mi-am facut mutatie intr-un apartament din Bucuresti". Cantaretul n-a vrut sa precizeze daca a fost luat in spatiu de cineva sau daca apartamentul ii apartine: "Sunt problemele mele, nu discut despre asta", s-a scuzat el. Kamara a implinit, ieri, 31 de ani, iar colegii si iubita s-au inghesuit sa-i faca daruri: "Am primit o geaca foarte groasa si un pulover, haine pentru a le imbraca la Helsinki, cand voi pleca cu "Locomondo" la Eurovision". Petrecerea a avut loc in avanpremiera, vineri seara, printre invitati numarandu-se interpreti, fotbalisti si politicieni. Nu a lipsit nici Cozmin Gusa, care i-a daruit sarbatoritului o sticla de sampanie.
Kamara Ghedi s-a nascut in Romania, iar la varsta de 8 ani a ales sa locuiasca in Guineea Franceza, tara de origine a tatalui sau, ca, mai apoi, in 1997, sa revina pe plaiurile mioritice cu o bursa. Vedeta a stat cateva luni la Cluj, unde a jucat fotbal pe post de varf de atac la Universitatea Cluj si a absolvit Facultatea de Jurnalism.
Locomondo isi schimba numele
Deoarece in Grecia exista o trupa de reggae cu aceeasi titulatura, baietii de la Locomondo se vad nevoiti sa-si schimbe, pentru participarea la Eurovision, numele de scena. Ei asteapta, pe net, propuneri de la fani, decizia finala urmand sa fie luata in cel mult doua saptamani. Oricum, pe teritoriul Romaniei, solistii pot activa linistiti sub umbrela Locomondo, numele fiind inregistrat, cu acte in regula, la OSIM.
Despre autor:
Sursa: Click.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Credit Noua Casă: Românii întorc spatele programului garantat de stat....
Sursa: wall-street.ro