Dupa ce vedetele PRO TV, respectiv Teo si Garcea, si-au dat demisia, iata ca Adrian Sarbu, patronul postului tv, apeleaza la mai vechii colaboratori, cei care, candva, i-au adus audiente record.

Printre cei care au acceptat, ieri, sa intre la negocieri cu conducerea PRO TV se numara si Florin Calinescu: "Suntem in discutii pentru mai multe proiecte, este vorba si despre o emisiune de divertisment", a declarat Florin.

Desi multi se asteapta ca vedeta sa revina la fostul loc de munca insotita de baietii de la "Chestiunea Zilei", emisiune care i-a adus celebritatea, iata ca lucrurile nu stau deloc asa: "Fiecare dintre ei se ocupa acum de altceva, nu vom mai lucra impreuna", a completat el.

Se zvoneste insa ca Florin Calinescu se afla, pentru noile sale proiecte, in cautarea unor tineri talentati. In acest sens, actorul va anunta, in cel mai scurt timp, organizarea unui casting, probele la care urmeaza sa fie supusi participantii fiind dure.