Folosirea indelungata a computerului, mai ales in cazul miopilor, ar putea fi asociata cu glaucomul, boala ce poate provoca pierderea ireversibila a vederii, transmite BBC. Glaucomul este provocat de cresterea presiunii intraoculare si daca este netratat poate duce la pierderea vederii. Studiul, publicat in Journal of Epidemiology and Community Health, a fost efectuat pe 10.000 de angajati japonezi. Dr. Masayuki Tatemichi, de la Toho University School of Medicine, si colegii sai au testat vederea angajatilor a patru companii japoneze. Participantii au fost rugati sa completeze chestionare privind folosirea computerului acasa si la serviciu si antecedentele oftalmologice. Apoi, angajatii au fost impartiti pe grupe, in functie de timpul petrecut in fata computerului. Cei mai predispusi la hipermetropie si miopie sunt cei care folosesc calculatorul de mult timp si mai multe ore pe zi, iar o treime dintre acestia sunt suspecti de glaucom. Cei mai multi dintre ei sunt barbati si tineri. Glaucomul este cea mai importanta cauza de orbire ireversibila din lume, afectand peste 500.000 de persoane numai in Marea Britanie. Cercetatorii spun ca rezultatele lor trebuie confirmate si de alte studii, deoarece majoritatea participantilor au fost barbati si defectele lor de vedere nu au fost masurate. in plus, oftalmologii au subliniat ca numarul cazurilor de miopie din Japonia este mai mare decat de obicei si ca acest defect este un factor de risc cunoscut in cazul glaucomului.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.