Ati auzit de Andra Teodorescu, fost manechin, care are nu numai agentie de modelling, ci si o casa nou-nouta, mare-maricica si frumoasa-frumusica? Bine ca n-ati auzit, ca, daca, Doamne fereste, auzeati, nu mai aveam eu acum cu ce sa va uimesc. Deci: emisiunea lui Cabral a facut, intr-o zi, un mare tam-tam legat de casa cea noua a Andrei Teodorescu. S-au dus baietii, au filmat-o, s-au minunat de cit de mare e, dupa care Cabral a stat de vorba, la el in studio, cu proprietara casei si citeva dintre manechinele pe care le reprezinta, si s-a minunat, la rindu-i, de citeva ori.

Bun, acum sa va spun eu cit de mare e, in realitate, casa cu pricina, ca am niste prieteni, care au una la fel. E vorba, vasazica, de o casa din complexul Pipera, care are o suprafata de 148 mp, adica, nu e deloc foarte mare, ba chiar, dimpotriva, pentru o vila cu etaj, e uimitor de mica. Asa ca, domnu’ Cabral, daca pe viitor o sa mai doriti sa faceti PR cite unei "vedete" de care n-a auzit nimeni, ar fi bine sa procedati intr-un mod mai subtil. De exemplu, ati putea sa va rezumati la a minti poporul ca "vedeta" are o casa imensa si sa renuntati la ideea de a aduce la discutii si subalternii ei (in cazul Andrei Teodorescu, stolul de manechine), care sa povesteasca despre ce suflet bun are si despre cum nu da ea penalizari, desi le promite.