Monica Ga… Columbeanu a inceput sa se ingrase, ca orice femeie insarcinata cu aducerea pe lume a unui bebe. Nu, n-am luat-o razna, nu am inceput sa-mi petrec timpul numarind centimetri din talia acestei tinere doamne, am auzit-o chiar pe ea declarind treaba asta la televizor. Si adaugind ca n-o mai incap propriile haine, drept care a fost nevoita sa-si cumpere unele noi de la mare, ca de exemplu, pe alea care-i imbracau boiul de manechin la momentul marturisirii cu pricina. Ei, si aici se naste o mica problema. Iar mica problema e ca am mai vazut-o pe doamna Columbeanu cu bluza despre care zicea ca-i luata de la mare, pe vremurile cind nu era nici maritata, daramite insarcinata.

Cum ar veni, ori nu s-a ingrasat si ne pacaleste, ori s-a ingrasat si are doua bluze la fel, una mai mica si una mai mare, proaspat achizitionata. Dar, daca ne-a pacalit, care ar putea fi oare motivul? Sa vedeti ce chestie diabolica mi-a trecut prin cap: te pomenesti ca e vorba, intr-adevar, de o pacaleala, dar nu de aia la care ne-am fi asteptat, ci de una special amenajata pentru Iri, care nu mai poate fi altfel convins sa-i cumpere haine… Ce sa mai discutam, la cit de mult ii plac Monicai hainutele, nu m-ar mira chiar sa fi minarit, in acest scop, testul de sarcina.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.