Daca luam in calcul si duiumul de cover-uri (preluari cu acte in regula) pe care publicul le asimileaza ca fiind slagare nationale, ajungem la o conluzie inevitabila: majoritatea cantautorilor nostri au fost parasiti de muze si au trecut la mica gainarie. Bazindu-se pe nestiinta fanilor, "artistii" Romaniei au descoperit ca ograda vecinului este vasta si bine populata cu surse de... inspiratie. Suficient pentru a-si culege direct de la izvor ideile necesare unui act veritabil de creatie. Pe cit de simplu le-a fost sa traga cu ochiul si mai apoi sa brodeze citeva artificii pentru ca produsul finit sa nu para copiat cu nesimtire, pe atit de simplu le-a fost sa-si culeaga laurii pe tarimurile mioritice.

Dintre sutele de muzicanti care au recurs la acest siretlic reproducem o lista consistenta: Andreea Balan pentru melodia "Nopti de vara" s-a inspirat doar din "Hang On" a lui DJ Freedman; Parazitii pentru "Curios Scandalos" s-au inspirat din "Psycho City Blocks" a lui Psycho Realm; Voltaj pentru "1+1" s-au inspirat din "Ordinary Word" a lui Duran Duran; Proconsul pentru "Focul" a cohetat cu "The Mirror" a lui Dream Theater; Iris pentru "Trenul fara nas" a tranzitat ograda celor de la Judas Priest, iar lista continua nestingherita.

Si in ceea ce priveste cover-urile cu acoperire legala, clientela este numeroasa si cu faima: Andra a preluat "Traditional Gospel" si l-a transformat in "Un ocean de-ai fi"; Miki si Pepe au preluat "No me ames" a lui Mark Anthony (duet cu Jennifer Lopez) si au transformat-o in "Fara tine"; Hi-Q au facut la fel cu melodia Gloriei Gaynor - "I will survive" - si au transformat-o intr-un "La, la, la"; Cristina Rus nu s-a lasat mai prejos si a atentat la melodia "C`est la vie" a Despinei Vandi, in varianta neaosa purtind titlul "Viata mea"; Ana Maria a preluat "I Can`t Ever Get" a lui Darren Hayes transformind-o in "Cintec pentru tine".

Citeste si:

Ei, bine, cu toate argumentele pe care le presupune cumpararea licita a drepturilor de autor, nu ii putem disculpa, atit timp cit nu au purces la aceasta solutie sub influenta vreunui scop nobil, ci din dorinta de a-si cistiga popularitate pe munca ilustrilor "inaintasi" ai tagmei.

Am incercat sa cerem opinia unora dintre interpretii aflati pe aceasta lista interminabila. In cele din urma, singurul care ne-a pus la dispozitie o declaratie coerenta, a fost Viorel, componentul trupei "3Sud Est". Melodia pe care chiar ei au compus-o si care se numeste "De dorul tau" prezinta similitudini frapante cu piesa "I can`t Stop" a formatiei Deja Vu.

Daca in preambulul conversatiei ne-a declarat "eu nu zic nimic", pe parcursul discutiei a recunoscut: "Chitara care se aude in fundal are acelasi efect ca la piesa celor de la Deja Vu". Totusi, nu a ezitat sa specifice ca nu trebuie sa se confunde "a fura" cu "a te inspira" si "a semana ca stare" pentru ca, asa cum ne-a specificat, "eu intotdeauna m-am inspirat din povestea altor piese, insa daca seamana ca stare sau ca stil, asta nu inseamna ca am copiat". Acestea fiind spuse, nu ne ramine decit sa facem o sugestie pentru DEX-ul limbii romane in care, la cuvintul "a copia" sa se treaca in loc de a reproduce, a transcrie, a izvodi, termenul "inspirat de aiurea".