Povestile personale asigura constant un rating bun emisiunilor care le perpetueaza. Birfele au ajuns instrument de atragere a publicului, fiind povestite chiar de persoanele ale caror tinte sint.

"Nationala Romaniei este condusa de un tehnician caruia nu ii place ceafa de porc" - stire de senzatie, prezentata pe 30 iulie in principalul buletin de stiri al PRO TV. Relevanta informatiei este nula mai ales din punct de vedere sportiv, dar satisface nevoia publicului de a afla detalii intime despre persoanele publice. Nevoie care este hranita tot mai mult de marile posturi de televiziune, fie ele comerciale sau publice. Iar cistigul este cel scontat: dau birfa si primesc rating.

Cuplul-minune

Un caz deja clasic de succes prin birfa este cel al cuplului de curind oficializat Moni-Iri. Ea - no-name acum un an, el - vedeta pentru ca o intretinea pe Lesko. S-au gasit si a pornit tavalugul. Simpla poveste "mos bogat si urit, fetita saraca si frumoasa" a fost absolut de-ajuns pentru cei doi sa ajunga anul acesta sa cistige sute de mii de euro din contracte de televiziune. Moni si Iri au devenit sinonimi cu birfa si si-au dat seama ca, incurajind-o, nu au decit de cistigat.

Miscarea le-a adus initial un contract de 75.000 de euro cu B1 TV si a nascut titlul neexplicat nici pina acum: "No Comment by Monica Gabor". Emisiunea a pornit timid, dar a devenit vedeta dupa ce a ajuns subiect de disputa. Iar ratingul continua sa creasca, ajungind la medii de aproape 2 puncte in mediul urban, in conditiile in care audienta medie a B1 TV, pe intreaga zi, este sub 0,5.

Nunta cu rating

Succesul maxim al asa-zisei povesti de dragoste a fost, bine-inteles, "nunta secolului" (nunta secolului de dupa cealalta nunta a secolului, cea a lui Mutu). Evenimentul a adus pentru B1 TV un rating la care viseaza de la infiintare, postul depasind performantele din ziua respectiva ale PRO TV si Antena 1. Cu o medie pe intreaga zi, in urban, de 2,3 puncte, B1 a egalat TVR 1, in conditiile in care audienta postului public a fost ridicata de Supercupa Romaniei, care a avut o medie de 9,8 puncte.

Iar pentru cei care sperau ca, odata nunta terminata, se incheie si "No Comment" avem o veste proasta: contractul a fost prelungit, numarul de episoade este mai mare, iar suma pe noul sezon este dubla: 150.000 de euro. Ca doar avem nevoie si de "nasterea secolului", nu?

Stiri tot mai tabloide

Ascensiunea unei asemenea povesti nu este insa deloc surprinzatoare. De la aparitia "Stirilor de la ora 17.00", care au transformat orice bataie dintr-o familie de romi intr-o problema nationala, informatiile continute de jurnalele televizate au inceput tot mai des sa se refere la aspectele personale ale protagonistilor. Au fost ani buni in care am facut cunostinta cu orice starleta de categorie B, C, D... X care a stat macar cinci minute la bratul vreunui fotbalist; am aflat aniversarile celor mai importante personaje politice; am vazut alegeri de regi ai manelelor sau nunti si/sau rapiri tiganesti.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.