Risc. De la prea multe cantari live in conditii improprii, cantareata este nevoita sa intre in repaus vocal total timp de cateva saptamani

Considerata una dintre cele mai bune cantarete ale generatiei tinere, Delia Matache este in pericol sa-si piarda vocea. De mai bine de sapte luni, blonda este foarte ragusita, motivul fiind depistat, zilele trecute, de un medic specialist. Speriata de alti artisti care i-au recomandat sa nu ignore afectiunea, Delia s-a prezentat la un control si a aflat ca sufera de o iritatie destul de serioasa a corzilor vocale, care necesita atat tratament, cat mai ales repaus total pentru cateva saptamani.

Prea mult "live"

Cauza acestei ingrijoratoare afectiuni de care sufera Delia este, dupa cate se pare, cantatul live in exces si in conditii improprii. "Ma enerveaza moda asta a cantatului live cu orice pret. Mie imi place sa cant live, pentru ca am voce si nu am ce sa ascund, insa in ultima vreme s-a exagerat. Oamenii s-au lasat influentati de acest curent, dar nu au tinut cont de faptul ca nu intotdeauna conditiile s-au pretat la cantatul live. Un artist profesionist nu ar trebui, de exemplu, sa cante live la mai putin de 10 grade C, dar iata ca multi dintre cantareti o facem. Desi nici banii nu sunt pe masura acestui efort. Nu merita sa te lasi exploatat asa, pentru ca eu vreau sa cant toata viata, nu doar cativa ani", ne-a declarat revoltata Delia.

Repaus si aerosoli

In ciuda diagnosticului, cantareata intentioneaza sa-si onoreze totusi angajamentele facute pentru aceasta vara si de-abia dupa aceea sa intre in repaus. "Imi voi onora contractele si apoi trec la tratament. Cel putin doua saptamani nu voi canta deloc, pentru ca am corzile vocale foarte iritate si obosite. In paralel, voi face si o cura cu aerosoli", a spus vedeta, care a parasit Litoralul din acest motiv.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.