In caz ca n-ati observat deja, as dori sa va informez personal ca baietii de la "Povestiri adevarate" au abandonat pentru moment subiectele umanitare cu muribunzi si intrebarile de genul "Ce simtiti cind va ginditi ca ati putea muri?" si au inceput sa se ocupe de povesti de dragoste mai "speciale".


Ca, de exemplu, de aceea a lui Badea Ionel, un domn in virsta de 52 de ani, care, dupa ce-a fost dat afara din casa de Mariana (cum care Mariana? Nevasta-sa, normal!) si a dormit o vreme pe presul de la usa ei, s-a indragostit de Dida din Calarasi. Din nefericire insa Dida din Calarasi a plecat in strainatate, la munca, iar Badea Ionel a ramas singur. Chestie de care s-au ocupat, desigur, "Povestirile adevarate", restabilind legatura dintre Ionel si Dida. Si neratind prilejul de a investiga viata sexuala a lui Badea Ionel, cu ajutorul unor intrebari, ca de obicei, deplasate si insistente.

Norocul omului ca n-are probleme in domeniu si ca, in felul asta, a reusit sa iasa basma curata din interogatoriu. N-am idee care-i treaba cu viata sexuala a cuplului din editia urmatoare a emisiunii (unul de 300 de kilograme, compus din Violeta, Pino si, conform unui promo pe care l-am vazut cu ochii mei, o macara care-l ridica pe cel din urma din pat), dar nu ma indoiesc ca, daca ma voi nimeri pe receptie, voi afla absolut toate detaliile care nu ma intereseaza.