Dupa ce anul trecut a trait experienta captivitatii, numarandu-se printre cei trei jurnalisti romani rapiti de teroristi in Irak si tinand o tara intreaga cu sufletul la gura, Marie-Jeanne Ion si-a tinut promisiunea facuta siesi si marturisita intr-un interviu din Libertatea: aceea de a-si intemeia o familie.


In luna iulie a anului trecut, la putin timp dupa eliberare, fiica senatorului PSD de Buzau, Vasile Ion, se destainuia pentru Libertatea, marturisind ca in zilele si noptile de captivitate irakiana isi promitea in gand ca daca va scapa teafara din acea teribila experienta se va "cuminti" si se va aseza la casa ei, intemeindu-si o familie. Marie-Jeanne s-a tinut de cuvant: fosta jurnalista de la Prima Tv este insarcinata si se va casatori cu iubitul ei, Marius Pivaru - inginer de profesie, dar avand propria afacere - cei doi fiind impreuna de aproape doi ani.

"Asa este, voi fi mama!" ne-a declarat ea entuziasmata. "Deocamdata nu stiu ce va fi, pentru ca sarcina are doar noua saptamani, dar nu conteaza. Inainte sa se intample, imi spuneam ca mi-as dori un baiat, dar acum chiar ca nu mai are importanta sexul... Tot ce mi-a trecut prin cap atunci cand am avut confirmarea a fost sa strig "Victorie!"".