Uite unde ajungi daca te alinta parintii: te numesti Adelin, ai vesta antiglont, maninci biscuiti in razboaie, ai placa si citeva suruburi in brat, dar calaresti un Ducatti, in timp de pace. Din bagaj nu lipsesc niciodata medicamentele, garoul sau substantele de dezinfectat.

Nume de alint la stiri grele

Sint un fost copil alintat. Singur la parinti si cel mai bun. Nu cred ca e o chestie foarte urita, fiindca nu m-a marcat in nici un fel.

Reporter special

S-a intimplat. Dupa Revolutie erau o groaza de locuri libere si puteai sa experimentezi. Erau vremuri romantice in care te uitai la CNN, la BBC si credeai ca poti si tu sa faci ca acolo. Am plecat prima oara pentru Tele 7 abc in Libanul de Sud. Eram varza. Nu stiam cum suna un kalasnikov... a fost o experienta ce mi-a placut, am avut parte si de mici burse. Din aproape in aproape am invatat.

Razboaiele lui

Am fost in ’93 in Liban, in ’96 in Albania, de vreo 20 de ori in Kosovo, in Algeria, in Irak de multe ori, in Afganistan, in Pakistan.

Bagaj

Niste pulovere, tricouri... nevasta ma ajuta de fiecare data. In bagaj exista medicamente, garou, substante ciudate de dezinfectat, vesta antiglont, mobil, laptop, casca.

Moartea

Citeste si:

Nu mi-e frica de moarte sau nu mai mult decit ti-e frica tie. M-am intors din razboaie si era sa mor la Roman. Eram cu echipa Observatorului cu 140 pe ora, ne grabeam la un subiect si a intrat unul in noi. Am o placa de 36 centimetri si citeva suruburi. Bine, nu conteaza, dar stii, mai bine mori la Bagdad decit de un ghiveci in cap. Am asigurare de viata pe timp de pace, pe timp de razboi, nu. Sint sume fabuloase si nici o firma din tara nu te asigura.

Amintire

O bucata dintr-un avion invizibil cazut linga Belgrad in ’99.

Bagdad

Stateam toti ziaristii intr-un hotel de 20 de etaje, linga palatul lui Saddam. Am avut noroc cu o camera acolo. Si norocul s-a chemat faptul ca multe agentii isi retrageau ziaristii, cu o zi inainte de bombardament. Noi am ramas. AP-ul isi retrasese personalul si am avut camera lor, cu 300 de kile de biscuiti, 70 de sticle de apa si provizii. Am avut noroc cu biscuitii si apa si cu un sofer. Cum a inceput razboiul, cum nu s-a mai gasit nimic. Or, soferul nostru stia un loc, la vreo 30 de kilometri, de unde ne aducea pui si lapte. Cind m-am intors, cind vedeam pui mi se facea rau. Dar mincarea era raul cel mai mic. Irakienii au avut o politica ciudata de gazduire in hotel. Fiecare camera avea linga ea o alta, plina cu securisti de-ai lor. Teama cea mare era sa nu inceapa aia sa traga atunci cind se apropiau tancurile americane.
La ce tine?

1. La sotie. 2. La motocicleta Ducatti.
Jurnalism in Romania

Cum se face sportul, politica. Cu santaje, mai bine, mai rau. Jurnalismul e ca tara. Sint si oameni OK, sint si unii incremeniti in proiect. Avem si noi oameni care filmeaza sub fuste, care te filmeaza cum maninci... da, tot pe gura se maninca, dar avem si premianti in strainatate. Bransa noastra e la fel de murdara si curata ca toate celelalte.

Lant pe git

Nu e gros, nu e de neam prost. E o cruciulita de la sotia mea si e un cadou cu care ma simt bine. Nu sint credincios ca Iordanescu, dar cred ca exista o forta care-l aranjeaza si pe Istodor cu interviurile si pe Petrisor cu razboaiele. Sintem prea mici si infatuati ca sa nu fie cineva sa aiba grija de noi.