La putin timp dupa ce si-a reziliat contractul cu belgienii de la Standard Liege, cu care a pierdut titlul de campion al Belgiei internationalul roman Marius Niculae si-a serbat, sambata seara, in avans, ziua sa de nastere. Fotbalistul, care va implini astazi 25 de ani, a preferat o terasa discreta, in zona Iancului, ferita de ochii presei si ai curiosilor. El a inchiriat etajul localului, majoritatea invitatilor incepand a sosi in jurul orei 22.00. Ceea ce a atras atentia a fost numarul mare de tinere frumoase, care au venit la chef, care mai de care mai sexy si mai bine imbracate.

Chelnerii au inceput sa aduca aperitivele o jumatate de ora mai tarziu, petrecerea incheindu-se spre dimineata. Majoritatea invitatilor au venit cu buchete imense de flori, desi era vorba de un sarbatorit. Acestea ajungeau insa la prietena fotbalistului, Cristina. Pe langa bautura si mancare la discretie, invitatii au avut parte si de un tort special, sub forma unui teren de fotbal, de pe care nu lipseau nici doua porti, in miniatura. Marius Niculae nu si-a chemat si parintii la petrecere, el fiind certat, de cativa ani, cu tatal sau, care nu a fost de acord cu relatia fotbalistului cu Cristina.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.