Ieri-dimineata, am prins pe B1 TV un fragment din "Cuplul conjugal: ori la bal, ori la spital". Mi-a atras atentia discutia fiindca partenera lui Bebe Sexologul era o blonda cu decolteul pina la buric, incaltari rosii pina la genunchi si sutien asortat. Dar si fiindca linga ea, pe canapea, zacea un tigru imens din plus. Si, nu in ultimul rind, pentru ca, exact cind am deschis eu televizorul, Sexologul ii punea blondei urmatoarea intrebare: "Nu-i greu, Loredana, sa ai doua creiere?".

Trebuie spus ca tigrul n-a scos o vorba la faza asta, ba mai mult, nici macar n-a clipit. Blonda insa, a vorbit. A zis ca nu e greu. Putin mai tirziu, a mai marturisit ceva: "Nu prea pling. Nu-mi place sa pling". Si, peste mai putin de un minut, a marturisit inca ceva: "Un om inteligent... eu nu sint adepta razbunarii, dar un om inteligent se poate razbuna prin alte metode. Eu dau intotdeauna o replica scurta si inteligenta". Si, in cele din urma, a zis o chestie si despre barbati: "In multe cazuri, barbatii sint o motivatie pentru ... aaaa... pentru a te face sa ... iiii...".

In incheiere, vreau sa va spun ca, in urma unor investigatii complicate pe Internet, am ajuns la concluzia de neclintit ca blonda era Loredana de la "Trident" (asta e o trupa muzicala, ca doar n-o fi nationala de sah a Romaniei) si ca cele doua creiere la care se referea Bebe Sexologul erau ale tigrului de plus care impartea canapeaua cu ea.

Razvan Fodor e un tinar cintaret, proaspat distribuit in telenovele, prin urmare, si foarte promovat de postul Acasa TV. Ce vreau eu sa va zic legat de el: domnule, intr-o secventa recenta din "Pacatele Evei", avea la git un lant de argint care cintarea, probabil, vreo 750 de grame si care, daca ar fi fost de aur, l-ar fi umplut de invidie pe orice manelist. Ce se-ntimpla oare? Cei de la Acasa or fi decis ca trebuie sa-l eclipseze urgent pe Liviu de la L.A. (care joaca, pe Antena, in "Secretul Mariei"), drept care l-au echipat pe Fodor intr-o tinuta de, scuzati cuvintul, cocalar? Sau, pur si simplu, stilista care-l imbraca pe Liviu de la L.A. si-a dat demisia de la "Secretul Mariei" si s-a angajat la "Pacatele Evei", cu tot cu haine?

Cu ocazia aniversarii celor opt anisori de existenta, Acasa TV a tinut sa-l scoata un pic in fata si pe Dragos Stanescu si sa ne explice ca "Povestiri adevarate" (adica emisiunea in care se tinguie el impreuna cu Ioana Maria Moldovan) e resursa care-i da omului "gingasie si talent sa scrie, sa picteze, sa compuna". Cu aceasta ocazie, Dragos Stanescu a declarat: "Vreau sa le multumesc tuturor telespectatorilor care fara ei nu am exista, nu am avea nici un succes". Deci, draga, uite care-i chestia: sa stii ca exista si telespectatori care ii enerveaza profund prestatia ta si care, din punctul lor de vedere, tu chiar nu existi. Acestora te rog sa nu le multumesti. Mersi!


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.