Libertatea: Cum s-a schimbat viata ta dupa interventia de saptamana trecuta (vreun regim alimentar special, efort fizic redus, repaus la pat)?

Mihaela Radulescu: Cate putin din toate astea, dar nu pe termen lung. Am inceput deja sa fac mici miscari de gimnastica, plimbari pe jos, iar regimul alimentar redevine cel pe care-l tineam oricum si care se refera strict la a manca sanatos.

Care sunt recomandarile doctorilor in perioada urmatoare?

Fara sex, vreo trei saptamani.

Ce a spus micutul Ayan ca nu ai mai ajuns in ziua aceea la munte?

Nu a spus mare lucru, la 1 an si 5 luni, dar intreaba, pe un ton destul de dramatic: "mama????"

Care a fost reactia sotului tau cand a aflat ce s-a intamplat?

A avut acelasi soc ca si mine, dar suntem amandoi puternici si ne-am propus sa depasim rapid momentul si sa nu ne descurajam. Chiar daca in urma operatiei am o trompa uterina mai putin, sansa de a mai face copii exista si am de gand s-o speculez, oricat de mici ar fi procentele de reusita.

Cand au aflat parintii tai de operatie?

Parintii mei erau la munte cu Ayan si, ca sa nu-i sperii, nu le-am spus nimic decat dupa operatie. S-au intristat si ei, dar stiu ca-mi voi reveni repede.

Ai mai fost vreodata insarcinata pana sa se nasca Ayan?

Am mai pierdut trei sarcini pana acum, dar nici una n-a fost extrauterina, ca cea intamplata ultima oara.

Ti-ai dorit sa ai multi copii? Cam cati ar fi fost ideal sa ai?

Chiar foarte tare ! Trei ar fi fost numarul ideal, dar stiu eu daca mai am cum?

Crezi ca un copil e suficient sau nu e bine sa fii singur la parinti?

Citeste si:

Cred cu toata convingerea ca e minunat sa ai frati, surori, asa cum avem si eu si sotul meu. Cred ca exista mici avantaje pentru copiii care nu cresc singuri la parinti, dar nu e neaparat o regula.

Elan isi mai doreste copii, chiar daca ti-ar fi pusa viata in pericol?

Mai vrea copii si isi mai doreste, la fel de tare ca mine, macar inca o fetita. Daca ne-am gandi mereu ca o sarcina imi pune viata in pericol, am trai angoasati si probabil ca n-am ajunge la nici o reusita. Nici unul dintre noi nu e pesimist si intotdeauna privim catre partea buna. Asa vom face si in aceasta situatie.

Ce ti-ai dori mai mult, inca un baiat sau o fata?

Sincer, o fetita, dar nu m-as supara sa-mi umplu casa de baieti.

Ti s-a facut vreo oferta de emisiune din partea PRO TV?

Ofertele nu se discuta decat atunci cand devin contracte ferme, cred ca toti ar trebui sa respectam regula asta nescrisa, in meseria noastra.

Vei prelungi contractul cu Antena 1?

Suntem in punctul in care urmeaza sa semnam un nou contract, discutam detaliile.

Stiu ca incepusesi o procedura de adoptie. In ce stadiu e?

A trecut aproape un an de cand am inaintat cererea de adoptie si tot n-avem un raspuns favorabil, chestiunea cea mai incalcita fiind cea religioasa. N-am renuntat la idee.

Este adevarat ca faci mai nou reclama la o mobila italieneasca?

Da, am semnat un prim contract pe anul acesta pentru firma Nobilis, care aduce in Romania mobilier de lux si de design: "Poltrona Frau", "Smania" si "Angelo Capellinni". Imi face o reala placere si ma gandesc chiar sa-mi fac si niste schimbari majore in casa, de cand am vazut ce minunatii aduc in Romania.

A plecat in Afganistan

Mihaela Radulescu a plecat duminica seara in Afganistan, pentru a realiza a doua parte a proiectului sau de film documentar, care sa inchida ciclul inceput in Irak. "Si de data asta plec tot in calitate de operator, pentru ca debutul meu in Irak cu camera pe umar a fost bine primit si am capatat curaj. Ar fi trebuit sa mai las sa treaca ceva vreme dupa operatie, dar plecarea in Afganistan era stabilita de cateva saptamani si n-am vrut sa pierd o asemenea ocazie importanta pentru un jurnalist".