Nu stiu cum sa procedez ca sa rezolv problema "Povestirilor adevarate", in varianta cu oameni aflati in situatii disperate. Nu stiu cum sa-i conving pe prezentatorii si pe reporterii acestei emisiuni sa nu mai fie atit de patetici si sa nu mai puna nefericitilor protagonisti intrebari atit de cinice. Ultima oara cind am vazut "Povestiri adevarate" era vorba de o tinara de 23 ani aflata intr-o teribila suferinta si imobilizata la pat. Iata citeva dintre replicile si intrebarile reporterului de teren: (catre suferinda) "Te afli la mare incercare, Gabriela..." (catre mama fetei), "Cum ati petrecut sarbatorile? Nu v-a spus ca ar dori sa danseze?" (tot catre mama) "V-ati gindit ca ati putea s-o pierdeti?" (din nou catre suferinda), "Gabriela, de ce suferi tu asa? De ce te-ncearca Dumnezeu asa?".

Misto, nu? Banuiesc ca nu vreti sa va spun si raspunsurile pe care oricum nu le-am auzit bine (erau inecate in lacrimi). Bun. A venit si momentul intilnirii cu prezentatorii Ioana Maria Moldovan si Dragos Stanescu. Iata cum a intimpinat-o pe bolnava jumatatea feminina a cuplului: "Pe tot parcursul materialului, ai plins. De ce? De ce aceste lacrimi?", "Cit de greu trec aceste zile peste tine? Ce e-n sufletul tau? Ce se-ntimpla acolo?".


Am vazut, in reluare, un fragment dintr-o editie speciala a emisiunii "Din dragoste", difuzata acum citiva ani, de Revelion. Era o editie cu vedete, drept care protagonistii secventelor pe care am avut onoarea sa le urmaresc erau Ionut Dolanescu si maica-sa, Maria Ciobanu. Care s-au impacat, dupa multi ani, cu ajutorul lui Mircea Radu. Inainte de impacare, insa, Ionut Dolanescu i-a trimis maica-sii un buchet din florile ei preferate, crizantemele mov. Mov era si funda mare care impodobea celofanul in care crizantemele erau bine infofolite. Bai, Ionute, daca tot te-ai impacat cu mami, dupa ani si ani, nu merita sa citesti inainte codul bunelor maniere? Ai fi aflat ca nu-i frumos sa oferi flori ambalate. Jos celofanele de pe flori! Jos fundele de pe celofane!

Ce sa mai fac, dragi cititori, ca sa fiu auzita? Cum sa-i conving pe oamenii astia sa nu mai fie atit de vizibil ipocriti si atit de flagrant infometati de audienta? Bai, domnu’ reporter de teren, bai, madam Moldovan, bai, nea’ Stanescu, bai, domnu’ Adrian Sirbu, voua v-ar placea sa fiti pe moarte? Eram sigura ca nu, nici mie nu mi-ar placea. Dar daca, atunci cind o sa fiti, ca tuturor ne soseste ceasul, la un moment dat, o sa vina unii sa va-ntrebe cit de nasol e sa dai coltul, o sa va placa? Va rog sa nu-mi intoarceti intrebarea, ca luati teapa. La mine, cu siguranta, n-o sa vina niste nesimtiti cinici sa-mi faca suferinta si mai grea, cu intrebarile lor idioate si oftaturile lor mincinoase. O sa fiu inconjurata de oameni decenti si sinceri. Ceea ce voua n-as putea sa va garantez.