Pana nu demult, un concert sustinut de o trupa de top din strainatate era un lux pentru publicul romanesc. Ei bine, se pare ca acest impas a trecut, avalansa de evenimente din acest an demonstrand, daca mai era nevoie, faptul ca artistii internationali nu ocolesc voit Romania.

Cine mai crede acest lucru se insala amarnic. Problema este aici, in tara, si este simpla: pentru a avea concerte de calitate trebuie sa dispui de fonduri pe masura. Or, din acest punct de vedere, anul muzical 2005 a aratat un prim pas spre normalitate, publicul autohton delectandu-se cu zeci de spectacole de exceptie.

Indiferent ca vorbim de concerte pentru cunoscatori, show-uri rock sau electro, anul 2005 a fost bogat in astfel de evenimente, seria fiind deschisa de Moonspell la Timisoara (11 martie) si continuata la Bucuresti de Omara Portuondo (12 martie) cu un regal marca Buena Vista Social Club.

Ca tot vorbeam de spectacole pentru "cunoscatori", la acest capitol mai putem aminti Joe Zawinul (8 aprilie), Steve Coleman (16 aprilie), Lhasa de Sela (18 aprilie), Jon Anderson (5 septembrie), Kid Koala (30 septembrie) si The Original USA Gospel Singers (6 decembrie), spectacole care au aratat ca exista public pentru artisti de valoare.

Rock reloaded

O revigorare substantiala s-a inregistrat si in zona rock, unde fanii au avut parte de o serie de concerte incendiare precum Therion (4 iunie), Megadeth (15 iunie), Apocalyptica (31 iulie), Europe (20 august), Nightwish (30 septembrie), Paradise Lost (8 octombrie) si Clawfinger (25 noiembrie), carora li se adauga trupe care au cantat cu ocazia unor evenimente mai mici precum Anvil, Phantom X, Destruction si Candlemans. In ciuda unui numar crescut de trupe, zona rock inca sufera, fanii dorindu-si evident show-uri sustinute de trupe de top.

Magneti pentru public

Dintre toti artistii care au vizitat Romania in 2005 s-au desprins de departe cativa lideri din punct de vedere al publicului. Printre artistii care au adus public se numara Faithless (30 mai), Paul van Dyk (29 iunie), Joe Cocker (21 septembrie), Phil Collins (30 octombrie) si Michael Bolton (9 noiembrie), liderul incontestabil fiind "olandezul zburator" Tiesto, care adunat la Polivalenta peste 10.000 de spectatori. Dintre aceste spectacole, cel mai important a fost cel sustinut de Phil Collins, la Romaero Baneasa, fiind inclus in turneul sau de retragere.

Acesta a fost cel mai impunator spectacol organizat vreodata indoor in Romania, fiind comparabil, din punct de vedere logistic, cu Michael Jackson si Metallica. Ramanand la "greii" care ne-au vizitat tara, aceste concerte au testat puterea de cumparare a fanilor, biletele ajungand uneori si la 110 euro.

Electro, din nou in top

Ca si anul trecut, fanii muzicii de club au fost din nou rasfatati, putand vedea show-uri sustinute de unii dintre cei mai tari dj-i mondiali. Astfel, pe langa Tiesto, Paul van Dyk si Timo Maas, clubberii romani au asistat la set-uri sustinute de Seb Fontaine, Deep Dish, John Digweed, ATB, Sonique, Dave Seaman, Hexstatic, Richie Hawtin, Hernan Cattaneo, Danny Tenaglia, Lee Buridge, Carl Cox si Filterheadz. Maratonul electro se va incheia in noaptea de Revelion cu Hybrid, la Martin, si Sasha, la Kristal. In zona electro, se poate spune ca Romania se poate compara cu cele mai tari capitale ale lumii, fiind vizitata de cei mai tari dj-i. Pentru anul viitor, prima confirmare este Armin van Buuren.

Surprize de an... nou

Dupa un 2005 fructuos din punct de vedere concertistic, anul 2006 este unul firesc, organizatorii mizand cam pe aceleasi directii. Astfel, seria concertelor incepe la Polivalenta, pe 28 ianuarie, cu un show de zile mari marca Helloween. Lista confirmarilor continua cu Wu-Tang Killa Beez (15 februarie), Soulfly (23 februarie - Timisoara), Yamato - The Drummers of Japan (28 februarie), The Havana Lounge - Live From Buena Vista (25 mai) si Depeche Mode (23 iunie).

Tinand cont de faptul ca se va organiza pe Stadionul National "Lia Manoliu", concertul Depeche Mode se anunta inca de pe acum cel mai important eveniment muzical al anului 2006. Nici macar zvonurile care asteapta confirmari nu vor putea egala show-ul celor trei britanici. Asta nu inseamna ca in zona electro si rock nu pot aparea surprize importante.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.