Filmul "Argo", de Ben Affleck, a obtinut a doua victorie importanta in decurs de doua zile, obtinand, duminica, cel mai important trofeu la cea de-a 19-a gala a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG).

Trofeul pentru cea mai buna distributie acordat de Sindicatul actorilor americani este echivalentul premiului Oscar pentru cel mai bun film acordat de Academia americana.

Cu doar o zi inainte, sambata, "Argo" a fost desemnat cel mai bun film al anului si la gala premiilor decernate de Sindicatul producatorilor americani (Producers Guild of America/ PGA), invingand alte trei pelicule care au impresionat in acest sezon, "Lincoln", "Les Misérables" si "Silver Linings Playbook", alaturi de care a fost nominalizat la premiul Oscar la categoria cel mai bun film al anului, informeaza Reuters.

Citeste si: Oscar 2013: Despre filmele nominalizate

La gala care a avut loc duminica seara, la Los Angeles, Daniel Day-Lewis s-a impus la categoria "cel mai bun actor", cu rolul din "Lincoln", iar Jennifer Lawrence a fost desemnata cea mai buna actrita, gratie prestatiei sale din comedia cu accente dramatice "Silver Linings Playbook".

Tommy Lee Jones, in varsta de 66 de ani, a obtinut trofeul SAG pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar, gratie interpretarii politicianului radical Thaddeus Stevens din filmul "Lincoln".

Anne Hathaway, in varsta de 30 de ani, a castigat primul ei premiu SAG, cu rolul Fantine din musicalul "Les Misérables".

La gala de duminica seara au fost acordate si trofee in domeniul productiilor de televiziune. Astfel, productia britanica "Downton Abbey" s-a impus la categoria "cel mai bun serial dramatic", iar "Modern Family" s-a impus, pentru cel de-al treilea an consecutiv, la categoria "cel mai bun serial de comedie".

Bryan Cranston a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un serial dramatic, pentru rolul din "Breaking Bad", iar Claire Danes s-a impus la categoria similara feminina gratie rolului pe care l-a interpretat in serialul "Homeland".

Citeste si:
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în Las Vegas
Jennifer Lopez și Ben Affleck...

In domeniul serialelor de comedie, actorii premiati au fost Alec Baldwin - care a primit acest premiu pentru a opta oara pentru rolul din "30 Rock" - si colega lui din distributia aceluiasi serial, actrita Tina Fey.

Kevin Costner a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un film sau miniserie TV pentru rolul din "Hatfields & McCoys" - serie care a fost filmata in Romania -, iar Julianne Moore s-a impus la categoria feminina similara cu rolul din "Game Change".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.