Joia viitoare, fanii trupei Beatles comemoreaza 25 de ani de la trecerea in nefiinta a liderului John Lennon. Asa cum se stie, cantaretul a fost asasinat la 8 decembrie 1980, in fata resedintei sale din Manhattan (New York). Din sirul dezvaluirilor ce marcheaza aceasta comemorare, postul de radio BBC 4 va transmite maine seara, pentru prima data, un interviu incendiar acordat de John Lennon pentru revista "Rolling Stones" in 1970.

Ziaristul care l-a intervievat pe Lennon, Jann Wenner - fondatorul revistei "Rolling Stones" -, spune ca acest interviu poate fi considerat unul dintre cele mai oneste momente din cariera regretatului artist. In acest interviu, acordat in luna decembrie a anului 1970 si care nu a fost publicat sau difuzat niciodata, Lennon descrie cercul din jurul trupei ca fiind dominat de pofta de bani, sex si droguri.

Bautura, droguri si prostituate

In comentariul publicat pe BBC, Wenner a declarat ca "in acest interviu nu a existat vreun cuvant care sa nu fi fost interesant". Mai mult, se pare ca Lennon nu era de acord cu imaginea imaculata a trupei The Beatles. "Toata lumea din jurul tau vrea sa profite de imaginea asta curata si incepe sa-ti dea tarcoale. De aceea, sunt multi care ar face orice pentru a fi langa noi. Nu incercati sa ne cenzurati aceasta atmosfera decadenta a Romei antice, unde toti putem avea case, masini, iubite, sotii, petreceri, droguri si multa bautura", spune Lennon in interviul cu pricina, dupa care dezvaluie anumite detalii mai putin cunoscute despre turneele lor.

"Daca nu poti sa te culci cu fanii (groupies - n.r.), atunci avem prostituate, indiferent de ce se intampla. Au existat poze cu mine, iesind pe branci dintr-un bordel din Amsterdam, in timp ce oamenii imi spuneau ". Cantaretul sustine ca aceste poze, precum si alte dezvaluiri nu au fost date publicitatii, deoarece nimeni nu voia un scandal monstru.

Atac la Macca, Jagger si Harrison

In acest interviu, Lennon l-a atacat pe fostul sau coleg de trupa Paul McCartney. "Dupa moartea lui Brian Epstein (fostul impresar Beatles - n.r.), am fost obligati sa fim trupa de acompaniament a lui Paul. El si-a asumat acest rol si a incercat sa ne conduca. Cum poti sa ne conduci cand te misti in cerc?", a spus Lennon, adaugand ca parteneriatul sau cu McCartney din punct de vedere compozitional se incheiase inca din 1962.

Cu toatea acestea, el spune ca il respecta pe McCartney care "este capabil sa faca lucruri bune si chiar cred ca va avea succes. Din pacate, toata munca noastra, mai putin piesele de la inceput, s-a dus pe apa sambetei".

Paul McCartney nu este singura tinta a atacurilor lui Lennon, pe lista aflandu-se si George Harrison sau Mick Jagger (The Rolling Stones). Despre fostul coleg, Lennon a spus: "A lucrat impreuna cu doi compozitori geniali si a invatat multe. Nu m-ar fi deranjat sa fiu in pielea lui". Cat despre Jagger, ei bine, solistul de la Rolling Stones era doar "o gluma" pentru Lennon. "As vrea sa punctez ce am facut noi si ce au facut cei de la Stones dupa doua luni la fiecare album. Mick ne-a imitat tot timpul".

In incheiere, John Lennon spune ca nu este deloc placut sa fii un geniu, ci "o adevarata tortura", si adauga ca tratamentul primit din partea colegilor sai din Beatles l-a determinat sa se apuce de heroina, impreuna cu sotia sa, Yoko Ono.

Melodiile compuse de John Lennon vor fi interpretate de artisti precum The Cure, Avril Lavigne sau The Black Eyed Peas si vor fi lansate de Amnesty International sub forma unei compilatii cu scop caritabil ce va fi lansata anul viitor. Potrivit BBC, cateva piese vor fi lansate pe 10 decembrie, de Ziua Internationala a Drepturilor Omului.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.