Un fiu "secret" al lui Whitney Houston, Nick Gordon, crescut de cantareata, dar care nu a fost adoptat oficial, va mosteni, cel mai probabil, o parte din averea de 20 de milioane de lire sterline pe care artista a lasat-o mostenire, informeaza contactmusic.com.

Cantareata, care a murit in urma cu doua saptamani, la varsta de 48 de ani, l-a luat pe Nick Gordon, pe cand acesta era copil, sa-l creasca in locuinta sa din Atlanta (Georgia), pentru a-l scoate dintr-un mediu viciat. Desi nu l-a adoptat niciodata oficial, l-a tratat intotdeauna ca pe propriul fiu.

Nick, in varsta de 22 de ani, este foarte apropiat de fiica vedetei, Bobbi Kristina, si ii spunea cantaretei "mama", informeaza MEDIAFAX.

Desi Whitney Houston a dat o mare parte din averea sa pe droguri si alcool, se pare ca mostenirea pe care a lasat-o in urma valoreaza aproximativ 20 de milioane de lire sterline.

"Nick a facut parte din familie. (Whitney, n.r.) l-a iubit atat de mult cat isi poate iubi o mama copilul. Daca toata averea va fi mostenita de Bobbi, pentru ca asa scrie in testament, este pentru ca, probabil, ea a scris acest testament inainte sa il aduca pe Nick in familie", a declarat o sursa pentru The Sun.

"Daca asa va sta situatia, Bobbi va avea grija de el, pentru ca mama sa si-ar fi dorit ca ea sa il trateze ca pe un frate", a spus aceeasi sursa.

Dupa moartea cantaretei, Nick a scris pe pagina lui de Twitter: "Sa te odihnesti in pace. Iti multumesc pentru sprijin. Legenda ta va dainui".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.