Producatorii executivi David Shore si Katie Jacobs sunt cei care au dat declaratia de presa, precizand ca este o decizie foarte dureroasa, relateaza justjaredcom.
"Dintotdeauna ni l-am imaginat pe House ca pe o creatura enigmatica. Nu este genul de om care sa plece ultimul de la o petrecere. Este mult mai potrivit pentru el sa dispara atunci cand se opreste muzica si inca mai exista putin mister in aer", au adaugat prodcuatorii.
Producatorii si echipa care realizeaza serialul au spus la revedere fanilor care au fost alaturi de ei timp de opt ani.
"Daca show-ul continua undeva, cu cineva, sub forma unor amintiri placute, pentru noi asta ar fi cea mai mare implinire, de care vom fi mereu mandri", au incheiat producatorii declaratia lor.
Este trist dar orice poveste are un inceput si un sfarsit. Va lasam sa (re)vizionati sfarsitul episodului 16 din sezonul 7, pentru ca desi nu este ultimul episod al serialului, ar fi fost o scena perfecta pentru a termina povestea lui House.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Cum se înțelege Alex Velea cu băieții săi: O bag pe nevastă-mea la înaintare...
Sursa: kudika.ro
-
Pepsi a instalat panouri solare pe toate fabricile pe care le are în România
Sursa: wall-street.ro
-
Finqware și FWF vor să automatizeze operațiunile financiare ale companiilor
Sursa: futurebanking.ro