Pelicula "True Grit", in regia lui Ethan si Joel Coen, va fi proiectata in deschiderea celei de-a 61-a editii a Festivalului International de Film de la Berlin, care se desfasoara in perioada 10 - 20 februarie 2011
Pelicula va fi proiectata, pe 10 februarie 2011, la Berlinale Palast, fiind prezentata in selectia oficiala a festivalului, in afara competitiei, scrie MEDIAFAX.

"Joel si Ethan Coen reprezinta cinematografia independenta americana de prima mana. (...) «True Grit» este un mod minunat de a deschide editia din 2011 a Berlinalei", a declarat Dieter Kosslick, directorul festivalului.

Din distributia peliculei "True Grit" fac parte actorii Jeff Bridges, Matt Damon, Josh Brolin si Hailee Steinfeld. Filmul este un remake al celebrului western classic "True Grit", realizat in 1969 si care l-a avut ca protagonist pe John Wayne, recompensat cu premiul Oscar pentru acest rol.

Filmul este produs si distribuit de studiourile Paramount si este un remake traditional, ce ramane fidel mai mult cartii scrise de Charles Portis decat filmului original. Cartea lui Charles Portis descrie povestea unei tinere de 14 ani, care, impreuna cu un batran serif american si cu un alt om al legii, ii urmareste pe asasinii tatalui ei, pe teritoriul indian ostil.

In timp ce filmul original a fost centrat pe interpretarea lui John Wayne, versiunea fratilor Coen este realizata din perspectiva tinerei. Scenariul acestui remake a fost scris tot de fratii Coen.

Filmul original i-a avut in distributie pe Kim Darby in rolul tinerei, pe John Wayne si Glen Campbell in rolurile oamenilor legii, pe Jeff Corey in rolul asasinului si pe Robert Duvall si Dennis Hopper in rolurile a doi banditi.

Fratii Coen au primit numeroase premii la festivaluri importante din intreaga lume. De asemenea, cei doi au castigat premiul Oscar, in 2007, la categoriile "cel mai bun film", "cea mai buna regie" si "cel mai bun scenariu", pentru productia "Nu exista tara pentru batrani".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.