Atunci cand nu esti la "Duminica in familie" cu ce te ocupi? Multi cititori intreaba ce salariu ai si ce mai astepti de la viata, mai ales ca esti casatorita cu un om de afaceri prosper.

(rade) Salariul meu este confidential, dar ar fi un pacat sa spun ca nu sunt multumita de viata mea din toate punctele de vedere. Am un copil minunat, un sot extraordinar, iar cariera mea merge foarte bine. Pe langa "Duminica in familie" am diferite contracte de publicitate pe care le consider un al doilea salariu. Aceste surse de venit in plus imi satisfac nevoia de a ma considera o femeie implinita, cu picioarele pe pamant.

2.000 DE EURO PE CONTRACT

Ce inseamna aceste contracte de publicitate?

Mai toate vedetele din Romania au acest privilegiu de a-si completa pusculita, si inca foarte bine. Vedetele cu real succes la public sunt invitate la diferite baluri ale unor actiuni de caritate, la prezentarea unor evenimente socio-culturale, la sarbatori ale oraselor, inaugurari de mall-uri sau chiar prezentari de moda. Onorariul si-l stabileste fiecare vedeta prin contract, in functie de valoarea fiecaruia.

Care e valoarea ta intr-un asemenea contract si care ar fi onorariul tau in cursul unei luni?

Vedetele care sunt contractate cel mai bine sunt solicitate in jur de 3-4 ori pe luna in toata tara pentru asemenea manifestari. Eu mi-am mentinut onorariul minim la 2.000 de euro pe contract si sunt chemata sa prezint cam de 3 ori pe luna la diverse actiuni de gen. Ca un fapt divers, cred ca am fost prezenta la aproape toate inaugurarile mall-ului Metro din tara.

A REFUZAT UN BULIBASA

Care vedeta castiga cel mai bine la astfel de actiuni?

Citeste si:

Cei mai bine cotati sunt Dan Bitman, Ioana Moldovan si Andreea Marin, insa nu stiu care e onorariul lor. In functie de durata show-ului si de pretentiile "beneficiarului", onorariul fiecarei vedete creste sau scade.

Ai refuzat vreodata vreun contract sau s-a intamplat ca pretentiile tale financiare sa nu fie satisfacute?

Cum am mai spus, contractul il semnez doar daca este stipulata suma de minim 2.000 de euro. Am refuzat cateva contracte din mai multe motive. Refuz categoric atunci cand sunt chemata la petreceri mai mult sau mai putin dubioase si reziliez intelegerea atunci cand colaboratorii nu dau dovada de seriozitate si profesionalism. Un "bulibasa" (rade) mi-a oferit 5.000 de euro pentru a sta 5 minute la masa lui la un chef. Chefurile cu mici, bere si manele nu fac parte deloc din preferintele mele si a trebuit sa refuz.

CONCEDIU REBEL

Ai facut o mica pauza cu "Duminica in familie". Stim ca ai fost plecata prin Europa in concediu doar cu sotul. Cum a fost vacanta?

Am facut un mic tur al Europei doar cu sotul meu Elan (Elan Schwartzenberg) pentru ca am vrut sa evadam putin si sa ne petrecem cateva zile numai noi doi. De cand am nascut nu am avut prea mult timp doar pentru noi. Am avut un concediu putin mai rebel, am incercat sa-l facem cat mai original posibil.

SPEEDY GONZALEZ

Ai o vanataie pe picior. Cum s-a intamplat?

Vinovatul este fiul meu Ayan. Acum, ca are deja un an si doua luni, nu mai pot sa-l supraveghez tot timpul. Noi l-am poreclit Speedy Gonzalez pentru ca are o viteza nemaipomenita si facem un efort destul de mare sa-l "depistam" prin casa. Il cauti peste tot si il gasesti unde nu te astepti. Vanataia o am de cand am incercat sa-l iau de pe masa pentru ca "ocupatia lui preferata" e urcatul pe mobila.