Presedintele francez Nicolas Sarkozy, care si-a schimbat drastic imaginea in ultima vreme la influenta sotiei sale, le-a cerut ministrilor sai sa slabeasca si a refuzat sa numeasca in guvern un politician prea gras, scrie Sunday Times in editia electronica.
Lesinul suferit de Sarkozy weekendul trecut in timp ce facea sport in parc a evidentiat neobosita campanie de imbunatatire personala a lui Sarkozy, inspirata de sotia sa Carla Bruni, fost topmodel cu gusturi culturale elevate. Dupa lesin s-a aflat ca, sub influenta ei, Sarkozy a renuntat la ciocolata, produse de patiserie si inghetata. Este atat de dornic sa fie in forma, incat uneori nu mananca la pranz decat fructe si branza. Pe langa jogging, el lucreaza de trei ori pe saptamana cu Julie Imperiali, antrenorul personal de fitness al lui Bruni, potivit NewsIn.

Chiar si inainte de lesin, prietenii si colaboratorii lui Sarkozy, care are 54 de ani, erau ingrijorati de obsesia lui pentru a fi in forma. "In ultima vreme arata mai degraba ca un ciclist care participa la Tour de France, decat ca un presedinte", a spus Patrick Balkany, membru al partidului de centru-dreapta (UMP) al lui Sarkozy.

Nemultumirea din anturajul lui Sarkozy este de inteles: presedintele francez este la fel de sever cu restul lumii cum este cu el insusi si le-a pus in vedere ministrilor ca trebuie sa fie in forma. Un politician care avea sanse la un post ministerial a fost eliminat din cursa pentru ca era supraponderal. Mai multi ministri s-au apucat de jogging si unul dintre ei a slabit atat de mult tinand "dieta Sarko", incat toata lumea a crezut ca este bolnav. "Daca vrei sa fii apropiat de Nicolas, e util sa participi la maratoane. Este foarte preocupat de felul cum arata oamenii", a explicat un deputat din acelasi partid.

Sarkozy, poreclit "hiperpresedintele" pentru ca este foarte activ, a anuntat saptamana trecuta ca medicii nu i-au gasit nimic, dar a recunoscut ca are nevoie de odihna. Bruni il convinsese deja sa renunte la o vizita oficiala in Australia si Canada. Va fi insa mai greu de convins sa renunte la jogging.

"Am nevoie de asta. Daca nu alerg, nu ma simt bine
", i-a spus el recent unuia dintre ministrii sai.

Revista Le Point considera ca nu e nicio indoiala ca pasiunea pentru fitness vine de la "turnul de control" care este sotia presedintelui. "Nu poti sa te casatoresti cu o femeie care arata perfect si este cu 14 ani mai tanara decat tine fara sa platesti un pret", comenteaza revista.

Trupul lui Sarkozy nu este singurul asupra caruia lucreaza Bruni. Ridiculizat mai demult drept "presedintele bling-bling" din cauza fascinatiei sale pentru ceasuri extravangante si bogatie, Sarkozy a renuntat la Rolexul mare in schimbul unui Patek Philippe discret daruit de Bruni. L-a convins sa se imbrace in costume mai inchise si mai sobre si sa poarte tricouri Hilditch & Key in incercarea de a-l face sa arate ca un presedinte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.