Astfel, Moni a renuntat la contractul pentru functia de purtator de cuvant al candidatului independent la alegerile prezidentiale.
“Nu m-am mai intalnit cu domnul Nati Meir, pentru ca dumnealui a cam tergiversat discutiile, iar eu mi-am luat alte joburi, care ar fi interferat cu activitatea mea de purtator de cuvant. Nu a fost destul de rapid, iar eu nu am timp de pierdut. Oricum, contractul pe care l-am semnat nici nu intrase inca in vigoare. Ar fi urmat sa intre prin toamna, daca s-ar fi indeplinit niste conditii. Acestea insa nu s-au indeplinit. In ce priveste contractul, am avut o metoda mai inteligenta pe partea juridica, pentru ca am niste avocati destepti.”, a declarat Monica pentru Gardianul.

De cealalta parte, Meir isi doreste o renegociere a onorariului, considerand ca o plateste prea mult pe vedeta. “Nu este nimic oficial. Vom avea o noua negociere cu avocatii pe 5 august, cand ma voi intoarce in tara. Cum sa nu fie in vigoare contractul? Este in vigoare si bineinteles ca am platit-o pentru serviciile ei. Voi nu o stiti pe Monica, ea, daca nu primeste banii pe loc, nu face nimic!”.

Monica Columbeanu si Nati Meir au batut palma pentru parteneriatul de imagine la sfarsitul lunii mai. Ei nu au dorit la acea vreme sa dezvaluie suma exacta a contractului, insa politicianul ne-a declarat recent ca aceasta depaseste cu mult 50.000 de euro.

Cititi mai multe in Gardianul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.