Ce-a de-a cincea zi de deliberari a fost scurtata la cererea unui jurat si s-a incheiat fara a se fi ajuns la un verdict in privinta lui Michael Jackson, spitalizat din nou pentru cateva ore miercuri seara, transmite Mediafax. Acuzatul cel mai celebru al momentului, autorizat sa astepte decizia juriului la Neverland, s-a dus din nou miercuri seara la spitalul din apropiere. "A fost supus unui tratament de rutina pentru durerile sale de spate", a declarat joi purtatoarea sa de cuvant Raymode Bain, adaugand ca nu este exclus ca Jackson sa mai faca astfel de vizite la spital.

Cantaretul, acuzat de agresiune sexuala a unui minor, a fost deja spitalizat duminica timp de sase ore din aceleasi motive. De la inceputul procesului, el a mers de mai multe ori la spital, dar anturajul sau neaga ca afectiunile pe care le acuza ar putea fi datorate stresului sau ca ar fi o strategie menita sa-i atraga simpatia publicului. Joi, juratii s-au despartit dupa numai doua ore si jumatate, la cererea unuia dintre ei, care trebuia sa asiste la o ceremonie de inmanare de diplome. Toti pareau destinsi atunci cand au urcat in cele doua masini care ii transporta zilnic, sub escorta politiei. "Este un juriu responsabil, care soseste la timp, pare sa fie lipsit de conflicte interne si nu are alte preocupari. Au de luat o decizie importanta si ei sunt constienti de asta", estimeaza avocata Ann Bremner.