De la simpli cititori curiosi la elevi si studenti care au studiat politica americana in scoala, de la colectionari de autografe la americani stabiliti in Romania sau chiar sotia primarului general, Adriean Videanu, toti au stat mai bine de o ora la coada pentru a primi autograful lui Bill Cliton, simbata dupa-amiaza, la Libraria Diverta din Plaza Romania.

Fostul presedinte american a venit in Romania pentru a participa la o conferinta pe tema brandingului de tara si a acceptat sa participe si la lansarea volumului autobiografic "Viata mea", aparut la Editura Rao.

Cei care au cumparat tichetul de 749.000 lei (contravaloarea volumului), pentru a-si rezerva una dintre cartile semnate "in direct" de Bill Clinton, s-au asezat la coada cu o ora inainte de sosirea fostului presedinte american

Clinton a sosit la citeva minute dupa ora 16.00, intimpinat de muzica formatiei Nightlosers, de aplauzele publicului si de bliturile jurnalistilor. Fostul presedinte a zimbit politicos si a trecut la podiumul special pregatit pentru semnarea autografelor.

Organizatorii au pus la punct un mecanism de semnare care semana a banda rulanta: un om lua cartea deschisa de pe masa unde asteptau toate cele 500 de exemplare special pregatite pentru semnat, o prelua un altul care o aseza pe podium si un ultim ajutor ii tinea coperta, in timp ce presedintele isi semna numele, apoi o inmina celui care a platit pentru ea. "Un autograf la 11 secunde", timp de doua ore, au anuntat organizatorii: o viteza sub recordul presedintelui Jimmy Carter, care a reusit sa semneze 700 de carti intr-o singura ora.

Sotia primarului Videanu, primul autograf

Clinton a spus ca si-a scris singur biografia si ca, in afara detaliilor de viata personala, "Viata mea" povesteste "cum functioneaza sistemul politic si care a fost istoria Americii in ultimii 50-60 de ani". Primul exemplar cu autograf i-a revenit sotiei primarului general Adriean Videanu, Miorita, care s-a declarat foarte emotionata si a etalat jurnalistilor autograful.

"A fost foarte dragut si amabil, mi-a intins mina si mi-a multumit", a povestit Geo David, 70 de ani, intilnirea cu Clinton. David a cumparat cartea fostului presedinte american pentru ca este colectionar de autografe. Din 1950 incoace a strins peste o mie de semnaturi, de la Nicolae Iorga la Patriarhul Teoctist sau filozoful Andrei Plesu.

Curiozitate pentru politica americana

Madalina Darvaru, 25 de ani, a studiat politica americana si a cumparat cartea pentru ca vrea sa afle mai multe despre acest subiect.

"A fost putin ciudat, pentru ca m-am blocat, nu am inaintat si (Clinton) a stat cu mina intinsa", a povestit ea momentul intilnirii cu fostul presedinte.

Renee Cagle, 44 de ani, este cetatean american, dar locuieste in Romania de trei ani, impreuna cu sotul ei, care este directorul unei fabrici din Ploiesti. Cagle a spus ca a citit si cartea lui Bill Clinton si pe cea a sotiei sale, Hillary, le-a urmarit cariera din tinerete si ii considera printre cele mai inteligente persoane pe care le-a cunoscut, chiar daca le stie doar din carti.
"Mi-am adus si versiunea in limba engleza, sperind sa ma lase sa intru cu ea, insa n-am reusit. Dar e bine si asa", a spus Cagle dupa ce a obtinut autograful fostului presedinte pe versiunea in limba romana a biografiei sale. "Citind ambele carti am aflat mai multe despre cum functioneaza de fapt guvernul, spre deosebire de ceea ce invatam in scoala", a adaugat ea.

Citeste si:

"Are mare succes la femei"

Aron Rowlands, 23 de ani, locuieste la Bucuresti de opt luni si spune ca, in calitate de cetatean american, nu putea rata sansa de a se intilni cu fostul presedinte. "Cred ca este foarte inteligent, chiar stie despre ce vorbeste, spre deosebire de actualul nostru presedinte", a spus Rowlands. Desi nu este de acord cu tot ceea ce a facut Clinton in timpul celor doua mandate, il apreciaza ca politician. "In masura in care ma pot numi fan al unui politician, Bill este cel mai potrivit. In plus, are mare succes la femei", a adaugat el.

Clinton militeaza pentru mentinerea trupelor in Irak

Bill Clinton a salutat decizia presedintelui Basescu de a nu retrage fortele romanesti din Irak, in ciuda rapirii jurnalistilor romani eliberati ieri. "Il admir pe presedinte pentru ca nu permite ca politica externa a unei natiuni sa fie dictata de luarea de ostatici", a spus Clinton. "Am fost intr-o astfel de pozitie suficient de mult timp ca sa stiu ca, daca rezisti presiunii de a-ti retrage trupele, pe termen lung decizia va fi una buna pentru Romania. Pe termen lung nu vor mai fi atit de multi oameni rapiti. Pentru ca, altfel, acest lucru se va intimpla la nesfirsit", a adaugat fostul presedinte.

Pe scurt despre Romania, pe larg despre Monica

Cartea lui Clinton are o mie de pagini si relateaza, printre altele, despre vizita oficiala din 1997 la Bucuresti, amintita fugar, si despre scandalul sexual si procesul provocat in 1998 de relatia cu Monica Lewinsky, fosta stagiara la Casa Alba, tratate pe parcursul a aproximativ 30 de pagini.

Clinton pomeneste vizita la Bucuresti intr-un paragraf de doar noua rinduri, ca una dintre cele trei destinatii ale discursurilor pentru promovarea extinderii NATO. Fostul presedinte spune, de asemenea, ca a sustinut largirea NATO inca de la inceputul mandatului sau pentru ca era convins ca "acest pas avea sa contribuie atit la unificarea Europei, cit si la consolidarea Aliantei trans-atlantice".

Despre Romania

"Imense multimi entuziaste ne-au intimpinat la Varsovia, Bucuresti si Copenhaga. In Polonia se sarbatorea aderarea tarii la NATO. La Bucuresti, o suta de mii de oameni au scandat "SUA! SUA!" ca sa-si demonstreze sprijinul pentru democratie si dorinta de aderare la NATO cit mai curind posibil. (...)"

Despre scandalul sexual Lewinsky

"Simbata dimineata, pe 15 august, dupa o mizerabila noapte alba si cu depozitia in fata marelui juriu batind la usa, am trezit-o pe Hillary (sotia presedintelui - n.r.) si i-am spus adevarul despre ceea ce se intimplase intre mine si Monica Lewinsky. M-a privit ca si cum as fi lovit-o puternic in stomac, extrem de furioasa atit pentru ca o mintisem in ianuarie, cit si pentru fapta in sine".