Scriitorul indian Aravind Adiga a primit Booker Prize 2008, pentru nuvela sa de debut "Tigrul alb" ("The White Tiger"), iar autorul, cel mai tanar dintre nominalizatii pentru premiu, va primi 50.000 lire, echivalentul a 64.000 euro, informeaza NewsIn.
Aravind Adiga s-a nascut la Madras in 1974, dar a copilarit si invatat in Australia, urmand apoi studii universitare la Oxford si Columbia. Dorindu-si mereu sa scrie, Adiga a lucrat ca jurnalist la Bombay, unde locuieste in prezent.

Dupa Salman Rushdie, Arundhati Roy si Kiran Desai, Adiga este cel de-al patrulea scriitor indian care a fost premiat cu Booker Prize. Intr-un interviu acordat dupa debut, scriitorul spune ca influentele in scris ii vin din partea a trei scriitori negri americani: Ralph Ellison, James Baldwin si Richard Wright. Procesul de scriere al "Tigrului alb" a fost unul fragmentar, spune scriitorul, care a inceput volumul in 2005, a renuntat pentru o vreme la a scrie, dupa care l-a reluat in decembrie 2006, la intoarcerea in India.

Nuvela pune fata in fata doua aspecte ale culturii indiene moderne, care a redus sistemul de casta traditional la "credinte majore si mici credinte": "Pur si simplu scriu despre India pe care o cunosc si despre cea in care traiesc. Nu exista, pentru mine, o Indie alternativa", marturiseste autorul. Cartea premiata in Marea Britanie, aparuta la Atlantic Books, descrie parcursul lui Balram Halwai, dintr-un sat sarac al Indiei pana la succesul profesional din New Delhi.

Michael Portillo, unul dintre cei cinci membri ai juriului, recunoaste in nuvela scriitorului indian temele sociale pregnante ale Indiei moderne: diviziunea societatii in bogati si saraci si proiectul fiecaruia de a reusi sa se sustraga unui destin mediocru, in saracie.

La decernarea premiului, Adiga a spus ca miza de la care a pornit sa scrie a fost aceea de a deveni o voce pentru cei saraci: "Balram Halwai este un membru al Indiei invizibile.(...) Nuvela vrea sa dea o voce literara celor despre care nu se scrie in naratiunile de azi - saracilor", a declarat scriitorul, citat de Reuters.

In acest an, au mai fost nominalizate pentru Man Booker Prize volumele: "Sea of Poppies", de Amitav Ghosh, "The Clothes on Their Backs", de Linda Grant, "The Secret Scripture", de Sebastian Barry, "The Northern Clemency", de Philip Hensher si "A Fraction of the Whole", de Steve Toltz.

Man Booker Prize recompenseaza "cel mai bun roman" scris de un autor din Commonwealth sau Irlanda, dateaza din 1969 si este in valoare de 50.000 lire sterline. Anne Enright, premianta editiei 2007, a vandut in decursul unui an 500.000 de exemplare ale romanului "The Gathering".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.