Romania are o noua Edith Piaf, prima de la Maria Tanase incoace, estimeaza critica germana, descriind-o cu multe superlative pe tanara cantareata Oana Catalina Chitu. „La prima auditie a piesei «Pe bolta cand rasare luna» am avut cateva secunde impresia ca o aud cantand pe insasi Edith Piaf“, comenteaza un critic muzical al postului Radio-9120, facand referire la interpretarile cantaretei, al carei nume este inca prea putin cunoscut in Romania, dar care aduce tangoul romanesc pe scenele capitalei germane si promite sa il transforme intr-un succes international.