Larisa, fosta sotie a campionului mondial la gimnastica Marian Dragulescu, a facut marti noapte dezvaluiri socante la postul OTV, potrivit Romania libera.

"Dupa ce m-a batut mi-a spus ca nu ma mai doreste, ca nu ma mai vrea. Vrea sa ma scoata afara din casa impreuna cu cei doi copii (...). Este obsedat de femei, obisnuieste sa le agate si cu mine in masina. Discuta cu respectivele fete pe net si vine la 5 dimineata si se baga in pat langa mine" a declarat Larisa Dragulescu.

Potrivit Ziua, Dragulescu le-a declarat reporterilor Antena1 ca regreta ca a batut-o si ca este pentru prima data in viata lui cand a dat "in halul asta" intr-o femeie.

Gardianul vine cu detalii: Larisa sustine ca Marian isi petrecea o buna parte din timp la calculator, vorbind on-line cu diverse femei. Duminica noaptea, Marian s-ar fi uitat la un film porno, in timp ce mai si schimba mesaje pe net. Copiii si Larisa au intrat peste el in camera exact cand gimnastul se uita la scene deocheate. Larisa sustine ca reprosurile pe care i le-ar fi facut lui Marian l-au infuriat pe acesta. "Mi-a tras doua palme, niste pumni si un sut in cap", este declaratia femeii. Ea spune ca nu a chemat Politia, ci pe sora ei.

Larisa a declarat pentru reporterii Gardianul ca a fost la Institutul Medico-Legal pentru a solicita constatarea leziunilor ramase in urma bataii primite de la fostul sot si ca are de gand sa il dea pe Marian in judecata.

Citeste si:

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, sora sotiei lui Marian Dragulescu a sesizat, duminica noaptea, sectia 9 de Politie din Capitala, prin serviciul 112, cu privire la un caz de violenta domestica, informeaza Ziua. Politia Capitalei a confirmat ca, in urma incidentului, sotia gimnastului nu a depus plangere impotriva acestuia.

Miercuri, Marian trebuia sa se prezinte la lot, pentru a se reintalni cu vechii colegi si antrenori. Nu a facut-o, iar colegii banuiesc ca se ascunde dupa scandalul facut public de sotia sa.

Marian Dragulescu la "Happy Hour" (11.09.2008)