Un roman acuzat de implicare in complotul de rapire a Victoriei Beckham, fosta Spice Girl si sotia fotbalistului britanic David Beckham, precum si mama a celor doi copii ai cuplului, a pierdut procesul intentat tabloidului News Of The World. Alin Turcu, pe numele adevarat Bogdan Maris, a fost arestat in noiembrie 2002, impreuna cu alti patru suspecti, dupa ce tabloidul a publicat o stire referitoare la presupusul complot pus la cale pentru a cere o rascumparare de cinci milioane de lire sterline. Turcu a petrecut opt luni intr-o inchisoare din Marea Britanie.

In urma procesului din iunie 2003, romanul a fost gasit nevinovat si eliberat, dupa ce instanta a decis ca unul dintre martorii cheie, care fusese platit de News Of The World, nu era credibil. Ulterior, Turcu a dat in judecata tabloidul, cerand despagubiri materiale pentru afectarea imaginii personale.Cererea i-a fost insa respinsa miercuri de Inalta Curte de Justitie de la Londra pe motiv ca ziaristii de la News Of The World au scris pe baza unor informatii primite de la martori si pe baza unor inregistrari telefonice.

Judecatorul Eady a declarat ca Turcu este "un infractor marunt cu o lista de acuzatii penale sau condamnari in Romania, Germania, Italia si Marea Britanie" si ca nu a fost prejudiciat de actiunea ziarului.Romanul, care a locuit in Marea Britanie din 1999, nu a asistat la pronuntarea sentintei, el revenind in Romania dupa procesul din 2003 pentru a nu fi deportat.