Dupa doi ani de pauza muzicala, ex-jumatatea trupei Andree, Andreea Antonescu, anunta iarasi ca va reveni cu un nou material discografic, pe care va avea si doua piese in duet cu o alta "disparuta" de pe piata, Marijuana (cele doua si-au facut aparitia pentru prima data impreuna pe scena Premiilor MTV). Constienta de lipsa experientei in ceea ce priveste compunerea textelor si a pieselor, Andreea le-a pasat sarcina lui Bogdan de la trupa "Unu", lui Ionut de la "Praf in ochi", baietilor de la Racla si lui Dany Cuta. Se pare ca pauza muzicala prelungita i-a priit din plin Andreei, care se pregateste de o "reorientare profesionala" spectaculoasa.

Profitand de faptul ca noua casa de discuri i-a cerut sa fie foarte discreta cu aparitiile in public si cu declaratiile, Andreea s-a inchis in biblioteca. Nu in cea Nationala sau a Academiei, ci in cea personala, interpreta laudandu-se ca detine peste 80 de volume de psihologie.Nimic deosebit, daca tinem cont de faptul ca Andreea Antonescu este studenta in anul al II-lea la o facultate de psihologie, meserie pe care chiar vrea sa o profeseze candva: "Pe viitor mi-ar placea sa-mi deschid un cabinet particular, dar daca nu as reusi, as fi bucuroasa sa lucrez intr-o puscarie sau un spital de nebuni. Poate multi nu ar fi de acord cu decizia mea, dar studiind atatea carti, am invatat sa descopar doar fata buna a oamenilor".