Intr-o carte biografica se aduce din nou in prim-plan faptul ca Sinatra ar fi avut legaturi cu Mafia * Printre cei care certifica aceste afirmatii se afla si comediantul Jerry Lewis.

Frank Sinatra a fost curierul Mafiei iar o data a fost cat pe ce sa fie prins de politie cu o valiza in care avea peste trei milioane de dolari, a declarat comediantul Jerry Lewis autorilor unei carti citate de revista Vanity Fair. Aceasta povestire a lui Lewis este una dintre povestile care circulau despre Sinatra si care ii asociaza numele acestuia cu crima organizata. Toate aceste istorii apar intr-o biografie a artistului, "Sinatra: The Life", scrisa de Anthony Summers si Robbyn Swan. Volumul va fi publicat pe 16 mai.

Frank Sinatra a negat dintotdeauna ca ar avea legaturi cu Mafia, desi intr-o serie de documente facute publice in decembrie 1998, la sapte luni dupa moartea sa, se vorbeste despre faptul ca artistul era prieten apropiat cu unul dintre cei mai cunoscuti sefi ai Mafiei din Chicago, Sam Giancana.De asemenea, documentele FBI sugereaza ca Sinatra a intrat in contact cu mafiotul Lucky Luciano, in timpul unei calatorii spre Cuba, in anul 1947 si ca acesta ar fi fost ajutat in cariera, din umbra, de catre Willie Moretti, din New Jersey, un alt cunoscut al lumii interlope.

Mai mult decat atat, volumul citeaza mai multe declaratii atribuite lui Lewis, care il cunostea pe Sinatra din 1960, printre care si cea prin care acesta povesteste ca Sinatra a transportat bani pentru Mafie: "s-a oferit sa fie mesagerul lor iar odata chiar era sa fie prins. Asta se intampla in New York". Se pare ca Sinatra a scapat ca prin urechile acului, pentru ca in momentul in care niste politisti au vrut sa-l perchezitioneze, au fost inconjurati de o multime de fani de-ai artistului, si astfel acestia au renuntat.

Potrivit revistei Vanity Fair, autorii volumului nu pretind ca Lewis ar fi fost de fata la acest incident, insa afirma ca acesta ar fi povestit ceva despre care "stia sigur ca s-ar fi intamplat". Lewis ar fi adaugat ca intamplarea s-ar fi petrecut la scurt timp dupa ce Lucky Luciano ar fi fost deportat din Statele Unite ale Americii catre Italia, in anul 1946.

Mai mult decat atat, se spune ca Frank Sinatra este cel care ar fi inspirat personajul Johnny Fontaine din filmul "The Godfather", care este un cantaret care se foloseste de relatiile sale cu Mafia pentru a avansa in cariera. In volumul lui Mario Puzo, Fontane transporta pentru Michael Corleone o valiza cu banii mafiei.
Autorii cartii, Summers si Swan, mai citeaza cateva exemple prin care Sinatra ar fi beneficiat de pe urma relatiilor sale cu Luciano si Sam Giancana.

Se pare ca atunci Sinatra ar fi avut un conflict in Las Vegas cu mafiotul Bugsy Siegel. Printr-o coincidenta ciudata, la adunarea Mafiei din Cuba, Siegel a fost condamnat la moarte. Autorii afirma ca Lucky Luciano a fost cel care a aprobat uciderea lui Siegel si ca Sinatra a fost chiar sa viziteze casa unde a fost impuscat acesta. "Frank si ceilalti au fost foarte solemni si chiar au ridicat paharele in cinstea mortului. A fost foarte sinistru" a declarat actrita Shirley Ballard, care era pe atunci iubita artistului.

Scriitorii mai descriu in carte cum Lucky Luciano l-a determinat pe directorul studiourilor Columbia Pictures, Harry Cohn, sa-i dea lui Sinatra rolul lui Angelo Maggio in filmul realizat in 1953 "From Here to Eternity". Se pare ca lui Cohn i s-a spus ca trebuie sa-i dea rolul lui Frank, daca nu vrea sa fie ucis. Sinatra a primit rolul, a castigat un Oscar, si si-a relansat o cariera care scartaia la acea vreme.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.