Dupa o pauza de 13 ani, Queen impreuna cu Paul Rodgers vor lansa albumul "The Cosmos Rocks", relateaza NewsIn.

Albumul este asteptat in Europa pe 15 septembrie si in America pe 14 octombrie prin casa de discuri EMI, conform site-ului oficial al formatiei britanice.

Primul single de pe album, "C-lebrity", va fi lansat pe 8 septembrie. Piesa a fost scrisa de Brian May, Paul Rodgers si Roger Taylor cu o doza de umor, aceasta fiind o satira la adresa termenului de vedeta, anume vedeta produsa de industria de televiziune.

'C-lebrity' este modul in care vedem noi conceptul de faima, succes si alte lucruri conexe. Sa apari la televizor este suficient, nu mai conteaza talentul. Celebritatea este un cuvant prea des uzat si prea devalorizat", a declarat intr-un interviu tobosarul trupei Roger Taylor.

"The Cosmos Rocks" este produs si interpretat de Brian May, Paul Rodgers si Roger Taylor, este scris de Queen si Paul Rodgers, contine 13 piese si lansarea sa coincide cu inceperea unui turneu european.

Grafica a fost realizata de fotograful Edgar Martins, cunoscut pentru creatiile sale abstracte, imagini care trimit catre transformarea Universului, imitand dispersia unor particule in eter.

Din noul album fac parte urmatoarea cantece: "Cosmos Rockin'", "Time To Shine", "Still Burnin'", "Small", "Warboys", "We Believe", "Call Me", "Voodoo", "Some Things That Glitter", "C-lebrity", "Through The Night", "Say It's Not True", "Surf's Up . . . School's Out!".

Precedentul album de studio al formatiei Queen a fost "Made in Heaven", lansat in noiembrie 1995, care continea si ultimele inregistrari ale lui Freddie Mercury. Materialul discografic a devenit cel mai bine vandut album de studio al trupei, cu 20 de milioane de copii in intreaga lume.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.