"Rolul meu principal va fi, cu toata sinceritatea, sa fiu in continuare mama", a spus Michelle Obama, intr-un interviu care va aparea in numarul din septembrie al revistei Ebony.
Sotia candidatului democrat la Casa Alba adauga ca se va stradui sa acorde sprijin femeilor din armata americana care servesc in Irak si in alte teatre de operatiuni din lume.
Sotii Obama au doua fetite, Malia si Sasha, in varsta de zece, respectiv sapte ani. Daca Obama devine presedinte, fetitele sale vor fi cei mai mici copii de la Casa Alba, dupa Amy Carter. Fiica cea mica a fostului presedinte Jimmy Carter, Amy avea patru ani cand tatal ei a fost ales la Casa Alba, in 1976.
Licentiata la Princeton si Harvard, Michelle Obama, in varsta de 44 de ani, este casatorita cu Barack Obama din octombrie 1992. Considerata de simpatizanti o noua Jackie Kennedy, ea a fost atacata dur de conservatori, unii acuzand-o de antiamericanism, aroganta si chiar rasism. Potrivit revistei Ebony, aceste critici sunt rezultatul stereotipurilor vehiculate cu privire la femeile de culoare.
"Barack si eu, ca parteneri, prieteni si iubiti, ne completam in multe moduri", a spus Michelle Obama. "Ceea ce imi place cel mai mult este sa il strang pe Barack in brate si inves", adauga ea.
"Nu il votati pe Barack Obama pentru ca este dragut sau pentru ca va place zambetul lui", a spus Michelle, invitand alegatorii sa voteze pentru interesele lor. "Sunt in joc numirile la Curtea Suprema, destinul si conducerea acestei tari pentru urmatorii patru sau opt ani si invit oamenii sa se informeze in problemele importante inainte de a vota", a spus ea.
Michelle Obama vrea sa fie 'prima mama' la Casa Alba
Michelle Obama, care va deveni Prima Doamna a Statelor Unite, daca sotul ei castiga alegerile prezidentiale, vrea sa ramana in primul rand mama fiicelor sale, cu varste de zece, respectiv sapte ani, relateaza NewsIn.
Discutii asupra articolului "Michelle Obama vrea sa fie 'prima mama' la Casa Alba":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
cei mai mici copii de la casa alba
(1 comentariu, 98 vizualizari)
mai informati-va inainte de a scrie...jfk jr. avea 16 zile! cand tatal sau a fost ales presedintele sua!
