Candidatul democrat la Casa Alba, Barack Obama, implineste astazi 47 de ani, in timp ce rivalul sau republican, John McCain va sarbatori 72 de ani la 29 august.

Daca va fi ales presedinte in noiembrie, Obama nu va fi totusi cel mai tanar presedinte al Statelor Unite. Cand a venit la Casa Alba, in ianuarie 1993, Bill Clinton avea 46 de ani, iar in ianuarie 1961 John Kennedy avea 43.

Totusi, cel mai tanar presedinte ales vreodata in Statele Unite este Theodore Roosevelt, care avea 42 de ani cand a devenit presedinte in 1901.

Constitutia americana precizeaza ca un candidat trebuie sa aiba cel putin 35 de ani pentru a se prezenta la alegerile prezidentiale.

John McCain ar deveni, in schimb, presedintele cel mai batran aflat la primul sau mandat. Ronald Reagan avea 69 de ani cand a venit la Casa Alba in ianuarie 1981 si 73 de ani la inceputul celui de-al doilea sau mandat, in ianuarie 1985.

Al doilea cel mai in varsta presedinte dupa Ronald Reagan a fost William Henry Harrison, care a devenit presedinte la 68 de ani, in ianuarie 1841. Victima a unei pneumonii in timpul ceremoniei de investitura, Harrison a murit la 30 de zile dupa ce a depus juramantul, devenind primul presedinte american care a murit in timpul mandatului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.