Letonii merg la urne duminica pentru a se pronunta asupra unei propuneri de reforma Constitutionala care le-ar da dreptul de a demite Parlamentul prin referendum, inainte de sfarsitul legislaturii, transmite Reuters, potrivit NewsIn.

Votul de duminica se refera la o propunere de modificare a Constitutiei letone pentru a permite dizolvarea Parlamentului in urma unui referedum si este sustinut de partidele de opozitie, dar contestat de coalitia de guvernare formata din patru partide, condusa de premierul Ivars Godmanis.

Initiativa, care apartine federatiei sindicale din comert, a primit sustinere din cauza nemultumirii foarte larg raspandite la adresa politicienilor. Letonia este, din 2004, membra a Uniunii Europene si NATO, dar nivelul de viata al populatiei sale este mult sub cel din Occident.

"Acest lucru a fost posibil pentru ca elita politica este atat de rupta de realitate incat a nemultumit intreaga populatie si a declansat o miscare intensa de activism civic", a explicat Nils Muzhnieks, profesor de stiinte politice din Letonia.

Pragul pentru validarea referendumului este ridicat: cel putin jumatate dintre alegatori, adica circa 750.000, trebuie sa aprobe modificarea Constitutiei.

"As fi surprins daca ar convinge suficient de multi oameni. Inceputul lunii august nu este momentul cand oamenii sunt activi politic", a apreciat politologul. Letonii sunt asteptati oricum la vot din nou, in 23 august, pentru alt referendum, convocat pentru a sprijini o marire substantiala a pensiilor.

Ca si in alte tari fost comuniste din estul Europei, letonii au devenit cinici fata de politicieni, pe care ii vad interesati doar de propriile avantaje. Nemultumirea a crescut si pentru ca boomul economic din ultimii ani a scazut anul acesta din cauza crizei creditelor. Viata a devenit mai scumpa, inflatia crescand la aproape 20%.

Cotidianul Neatkariga avize, care se opune referendumului, a apreciat ca modificarile constitutionale propuse vor permite oricarui partid nemultumit de rezultatele alegerilor sa initieze referendum imediat, dand nastere unei paralizii politice.

Insa cotidianul Diena afirma intr-un comentariu ca prerogativa poporului de a demite Parlamentul ar fi un lucru bun. "Posibilitatea de a pierde statutul de parlamentar i-ar incuraja cu siguranta pe cei 100 de intelepti sa lucreze mai eficient si mai transparent", apreciaza ziarul.

Urmatoarele alegeri parlamentare sunt programate in 2010.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.