Tarile din UE nu reusesc sa ajunga la un consens cu privire la legislatia divortului in cadrul comunitatii. Mai multe tari din UE, printre care Romania, sunt dispuse sa alimenteze "o Europa cu doua viteze", si sa evite astfel, pozitia negativa a Suediei, legata de acest subiect, informeaza presedentia franceza.

Romania, Ungaria, Austria, Spania, Franta, Italia, Slovenia, Luxemburg si Grecia sunt gata sa mearga insa spre o procedura "de cooperare sporita" si sa adreseze o cerere pentru simplificarea procedurilor de divort, pe care o vor inainta Comisiei Europene, informeaza NewsIn.

"Subiectele legate de dreptul familiei sunt foarte sensibile si orice decizie necesita unanimitate. Suedia, refuza sa aplice o lege straina in cazul cetatenilor sai", a explicat presedintia franceza. "Proiectul va fi fie abandonat, fie se va opta pentru o cooperare sporita intre membrii Uniunii", arata un reprezentant al presedentiei franceze, potrivit NewsIn.

Alte cinci tari - Germania, Belgia, Portugalia, Lituania si Slovacia - "reflecta" asupra oportunitatii de a se alatura acestei initiativei. Subiectul va fi discutat la o reuniune a ministrilor justitiei din UE, vineri, la Bruxelles.

Ar fi prima data cand ar fi activata aceasta procedura complexa de cooperare sporita, prevazuta de articolul 43 al tratatului privitor la UE.

Dupa respingerea Tratatului de la Lisabona de catre irlandezi si in conditiile dorintei tarilor europene de a-si arata unitatea, "nu aceasta este imaginea pe care dorim sa o dam Europei, adica aceea a unei Europe cu doua viteze", a recunoscut un diplomat francez.

20% dintre divorturile din UE vizeaza cupluri internationale si deoseori ele sunt lungi si dificile, din cauza diferentelor dintre legislatiile din UE.

Astfel, Malta nu autorizeaza divortul si Irlanda il accepta, dar foarte restrictiv. La cealalta extrema, Belgia si Olanda recunosc casatoriile si divorturile intre persoane de acelasi sex.

Procedura, denuntata de unii ca exemplu al unei Europe cu doua viteze, permite unui numar de minim opt tari sa prezinte CE o cerere de cooperare sporita. Comisia poate accepta sau refuza. Daca accepta, propunerea trebuie apoi aprobata cu majoritatea calificata a Celor 27.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.