Presedintele francez Nicolas Sarkozy il va intalni pe Barack Obama la Paris in 25 iulie, la sfarsitul turneului candidatului democrat la Casa Alba in Europa si Orientul Mijlociu, a anuntat vineri Palatul Elysee, citat de AFP.

Obama merge marti in Iordania, miercuri in Israel si joi la Berlin, au anuntat surse de la Washington. El ar putea, de asemenea, sa mearga la Londra sambata, 26 iulie.

In 21 martie, candidatul republican John McCain fusese si el primit la Palatul Elysee de catre seful statului francez.

Candidatul democrat la Casa Alba nu isi ascunde admiratia pentru presedintele francez, aflat la putere din mai 2007. "Este un om energic, cu mult talent. Sunt impresionat de modul in care priveste problemele Frantei, are o abordare noua", declarase el pentru Paris Match in ianuarie. "Nu este legat de traditii sau dogme. Este un exemplu pentru multi lideri".

Obama spunea inca de atunci ca vrea sa se duca in Franta pentru a-l intalni pe Sarkozy, in cadrul unui turneu european, daca va obtine investitura democrata.

Barack Obama l-a mai intalnit pe Sarkozy la Washington, inainte ca acesta sa devina presedinte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.