Fostul presedinte sud-african Nelson Mandela sarbatoreste azi implinirea varstei de 90 de ani, in familie, in satul in care a crescut, departe de valul de omagii destinate celui mai popular sef de stat, relateaza AFP

Familia laureatului premiului Nobel pentru Pace, devenit simbol al reconcilierii, a pregatit o petrecere restransa in casa in care Mandela sta o parte a anului cu sotia sa, Graca Machel, in Qunu, informeaza NewsIn.

Pentru Mandela si Machel, vaduva fostului presedinte mozambican Samora Machel, petrecerea va marca si zece ani de casatorie. Sambata, Qunu va gazdui festivitati mai pompoase, cu 500 de invitati acasa la Mandela, la care va participa si Thabo Mbeki, ce i-a urmat in 1999 la conducerea tarii, precum si Jacob Zuma, actualul lider al Congresului national african si probabil succesor in 2009. Presa nu este invitata la celebrari.

Apropiatii lui Mandela vor sa-l menajeze dupa saptamani de activitate intensa. Printre altele, el a participat in iunie, la Londra, la un concert gigantic pentru lupta impotriva SIDA.

Toata saptamana, presa sud-africana a publicat omagii, mesaje, marturii, exprimandu-si imensa recunostinta fata de acest om care a ghidat tranzitia pasnica de la regimul apartheid la democratia multirasiala, in 1994. In mai multe localitati din Africa de Sud vor avea loc petreceri, concerte, manifestatii sportive, omagiu pentru Mandela. De cateva luni, un site internet deschis pentru aceasta ocazie, www.happybirthdaymandela.com, primeste si afiseaza in bucla zeci de mii de mesaje de la cei pouternici, de la celebritati sau oameni simpli din toate tarile.

Toate aceste lucruri atesta pana la ce punct a ramas lumea inspirata de mostenirea lasata de acest "colos moral" care este Mandela, dupa cum a spus prietenul sau Desmond Tutu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.