Campania pentru a limita termenele avortului cu care se confrunta diferite tari europene a ajuns si in Spania.

Societatea Spaniola de Ginecologie si Obstetrica (SEGO) a prezentat, joi 3 iulie, un document in care cere sa nu fie practicate intreruperi ale sarcinii dupa 24 de saptamani de la ultimul ciclu (adica la 22 de saptamani de gestatie). Aceasta societate asigura ca incepand din aceasta perioada 'fatul este viabil'. "Dincolo de acest termen, ar trebui sa intervina nasterea pentru a incerca sa se salveze copilul", spun ei. Avorturile care se realizeaza dupa cele 24 de saptamani ar trebui denumite "eliminarea unui fat matur viabil", noteaza ziarele El Mundo si La Razon, consultate de Rompres.

Polemica vine din Italia, unde, in februarie, directorii din patru facultati de medicina au lansat un apel la aplicarea de terapii intensive la acei fati care prezinta semne de viata dupa intreruperea unei sarcini, chiar daca parintii sunt impotriva.

SEGO nu mentioneaza situatia mamei, dar arata ca legea actuala, care ia in calcul doar trei cazuri specifice - viol (pana la 12 saptamani), malformatie fetala (22 de saptamani) si risc pentru sanatatea fizica sau psihica a femeii (fara termen) - a devenit desueta. Si afirma ca tehnicile actuale detecteaza 75% din malformatiile fetale inainte de 22 de saptamani.

"Oricine care a vazut intr-o ecografie cum se misca un copil dupa 24 de saptamani, nu poate sprijini intreruperea unei sarcini prin aspiratie sau chiuretare", a declarat Jose Manuel Bajo Arenas, presedintele societatii. "Sunt foarte putine cazurile care justifica avortul dincolo de 24 de saptamani", a adaugat presedintele SEGO, care a aparat dreptul la obiectie si la constiinta si a criticat posibilitatea de a elabora un registru intreg de obiectii.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.