L'Opinione: 'China s-ar putea destrama la fel ca URSS'
Tensiunile dintre guvernul chinez si cele 20 de milioane uiguri care locuiesc pe teritoriul chinez ar putea duce la o implozie in interiorul Chinei pe fondul escaladarii conflictului religios intre autoritatile de la Beijing si islamici chinezi.
In zona Transcaucaziei si Asiei Centrala exista zeci de conflicte gata sa izbucneasca, majoritatea cauzate de diferende de ordin religios, dispute legate de resurse energetice si apa, precum si de controlul zonelor de trafic de droguri si armament
In urmatorii ani, China s-ar putea destrama la fel ca si URSS, din cauza unei serii de conflicte interne. Nu ne referim la contenciosul cu insula Taiwan nici cu Tibetul, ci la un conflict uitat si paradoxal, in Turkestanul chinezesc care, impreuna cu Tibetul cu care se invecineaza, acopera mai bine de o treime din suprafata Republicii Chineze. Aici traiesc uiguri, comunitate cu limba si cultura turca, o parte consistenta a celor peste 20 de milioane de islamici chinezi. Conflictul apare intr-o zona bogata in petrol, noteaza cotidianul italian L"Opinione, citat de Rompres.
Potrivit unei anchete efectuate de agentia rusa "Regnum", intre Transcaucazia si Asia Centrala exista zeci de conflicte gata sa izbucneasca: Tadgikistanul si Kargazstanul se cearta pe apa si surse energetice. In Uzbekistan exista o criza provocata de rata prea ridicata a natalitatii. In Kazahstan exista o criza financiara.
Valea Fergana, paradisul traficului de droguri si armament
Fara sa uitam de conflictul de-a lungul granitei afgano-tadgice, si de acela din Fergana Valley, zona strategica inca de pe vremea lui Alexandru cel Mare, nu departe de Samarkand si de Varful Lenin (Pik Lenina). Valea este impartita intre trei tari: Uzbekistan, Tadgikistan si Kargazstan. Pe aici trece traficul cu arme si droguri cu Afganistanul si Pakistanul. Aici este prezent noul jihadism islamic, pragmatic si de afaceri. Aici granitele cu Turkestanul chinez sunt labile si nedeterminate, ca de altfel in aproape toate celelalte republici desprinse din imperiul sovietic.
In acest cadru se inscrie jihadul proclamat de Partidul islamic din estul Turkistanului impotriva regimului de la Beijing. In 2001, Timur Kocaoglu - profesor la universitatea Koq din Istanbul - a condamnat persecutiile impotriva uigurilor, la conferinta organizata de East Turkestan National Congress cu Partidul Radical Transnational, in sediul parlamentului European: "Comunistii chinezi au practicat doua tipuri de genocid in estul Turkestanului din 1949: primul este un genocid rasial, in timp ce cel de-al doilea este cultural".
Turkestanul este un vechi imperiu, nascut pe Drumul Matasii, invadat de manchu in 1759. Uigurii au dobandit din nou independenta in 1863 dupa 42 de revolte, dar a fost vorba de o perioada foarte scurta, pentru ca englezii, de teama unei expansiuni tariste, i-au convins pe chinezi sa porneasca o noua invazie. Era perioada Marelui Joc. Inca in 1933 si in 1944 uigurii au proclamat republica Turkestan. Victoria maoista din 1949 a eliminat orice veleitate (ca in vecinul Tibet), transformand pana si toponimia provinciei, care acum se numeste "Xinjiang-Uygur".
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "L'Opinione: 'China s-ar putea destrama la fel ca URSS'":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
uigurii sunt turcici
(2 comentarii, 206 vizualizari)
uigurii sunt turcici, vorbesc o limba foarte inrudita. turcii adevarati inteleg uigura. e un lucru atat de evident, incat turci care nu stiau ce e cu uigurii, s-au uimit cand au vazut ca inteleg...
nu cred, dar....
(1 comentariu, 172 vizualizari)
a venit timpul ca si china sa acorde independenta coloniilor sale
(1 comentariu, 159 vizualizari)
