Ministrul moldovean al reintegrarii Vasile Sova a oferit la sfarsitul saptamanii trecute, in cadrul unor discutii informale, detalii despre pachetul propus de R.Moldova pentru rezolvarea conflictului transnistrean, iar declaratiile sale, ajunse in presa rusa, au starnit dezbateri aprinse la Chisinau, informeaza NewsIn.

Ministrul reintegrarii Vasile Sova a declarat sambata la seminarul "Dialoguri Transnistrene" - organizat de Asociatia pentru Politica Externa de la Chisinau in regim de discutie informala cu experti si jurnalisti de la Chisinau si Tiraspol - ca autoritatile moldovene au definitivat pachetul de documente pentru reglementarea conflictului cu Transnistria. Proiectul propune, pe langa neutralitate, demilitarizare si garantarea proprietatii, un statut de republica pentru teritoriul separatist - care ar urma sa aiba propria Constitutie -drept de initiativa legislativa pentru Sovietul Suprem de la Tiraspol si dreptul pentru Transnistria de a iesi din componenta statului reunificat in cazul pierderii de catre Republica Moldova a statalitatii sale.

Ultima propunere, sustine Sova, este o pozitie deficitara pentru Chisinau, care isi asuma insa acest risc pentru a incerca sa reunifice statul.

In acelasi timp, Sova insista asupra faptului ca nu se pune problema ca noul stat sa fie numit federatie sau confederatie. "Organizarea statala va fi aceeasi, insa va mai aparea o regiune, pe langa Autonomia Gagauza din sudul Republicii Moldova, care va avea atributii largite", a explicat ministrul.

Daca directorul executiv al Asociatiei pentru Politica Externa, Andrei Popov, este de parere ca oferta Chisinaului nu este suficienta pentru a multumi Moscova, directorul Institutului pentru Dezvoltare si Initiative Sociale "Viitorul", Igor Munteanu, considera ca propunerile moldovene nu corespund spiritului Constitutiei si pot prejudicia integritatea si suveranitatea Republicii Moldova.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.