Presedintele Vladimir Voronin a declarat miercuri ca, avand in vedere problema transnistreana, Republica Moldova va alege calea catre integrarea europeana care sa excluda insa aderarea la NATO si va cere ca noul acord negociat cu Bruxelles-ul sa fie unul de asociere, informeaza Rompres.
Acordul de Parteneriat si Cooperare, adoptat in 1998, care a constituit in ultimii zece ani cadrul de cooperare dintre Republica Moldova si UE, a expirat de curand si autoritatile moldovene au solicitat lansarea unor discutii pe marginea viitorului cadru de cooperare, pe care si-l doresc mai avansat si care eventual sa ofere Republicii Moldova anumite perspective de aderare la UE.

"De ce sa fim noi mai modesti decat Ucraina, care insista ca noul document pe care il negociaza cu UE sa fie numit Acord de asociere?", a declarat presedintele Voronin, in cadrul unei sedinte a Comisiei pentru integrare europeana pe care o prezideaza. "Nu este nevoie de insistat asupra stabilirii vreunui termen de aderare, trebuie sa intelegem ca stabilirea acestei perspective trebuie sa serveasca drept stimulent pentru urmatoarele reforme conform standardelor europene. Daca reformele vor fi reusite, apreciate si sustinute de partenerii europeni, Moldova, in calitate de tara europeana, va putea face uz de prevederile Acordului European si sa depuna cererea de aderare", a spus presedintele moldovean, precizand ca trebuie insistat si asupra obtinerii regimului de comert liber cu UE.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.