Politia afgana a confiscat luni mai mult de 236 de tone de hasis in provincia Kandahar, a anuntat Ministerul afgan de Interne, fiind cea mai mare captura de acest tip din lume, potrivit presei afgane si fortei NATO din Afganistan, relateaza AFP, potrivit NewsIn.

"O importanta cantitate de droguri a fost ascunsa in districtul Spin Boldak, la 40 de kilometri de frontiera cu Pakistanul, in provincia Kandahar", a declarat generalul Abdul Hadi Khalid, adjunctul ministrului afgan de interne. "In total, am confiscat luni 236,8 tone de hasis, ascunse in mai multe transee, si le-am dat foc", a adaugat el intr-o conferinta de presa. "Din cate stim, este cea mai mare cantitate de hasis confiscata pana acum in lume", a adaugat ministrul.

"Este probabil cea mai importanta operatiune de acest tip din lume" din punctul de vedere al cantitatii confiscate, a declarat comandantul Fortei internationale de Asistenta pentru Securitate (ISAF) din cadrul NATO, desfasurata in Afganistan.

"Unitatea speciala a politiei afgane a urmat o pista si si-a demonstrat capacitatea de a lupta impotriva traficului de droguri", a declarat gerenalul american David McKiernan, intr-un comunicat. "Gratie acestei operatiuni, capacitatea talibanilor de a cumpara arme si de a ameninta securitatea poporului afgan a fost serios afectata", a adaugat el.

Valoarea stocului descoperit ajunge la 400 de milioane de dolari, dintre care 14 milioane le-ar fi revenit talibanilor, potrivit ISAF.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.