Noul presedinte rus, Dmitri Medvedev, a acuzat SUA si bancile americane ca au provocat actuala criza financiara la forumul economic de sambata de la St. Petersburg, informeaza Financial Times.

In opinia presedintelui rus, actualele probleme mondiale, inclusiv scumpirea alimentelor, se datoreaza unui mediu de afaceri stapanit de "egoism economic". Vina Statelor Unite, potrivit presedintelui rus, e de a fi fost declansatorul acestor turbulente ce franeaza cresterea economica globala.

"Incapacitatea marilor companii financiare de a gestiona riscurile pe care si le-au asumat in combinatie cu politica financiara agresiva a celei mai mari economii din lume a adus multe pierderi, si nu doar companiilor", a declarat Medvedev.

"Majoritatea populatiei globului, din nefericire, a devenit mai saraca. Acest lucru e vizibil nu doar in cazul economiilor nedezvoltate, ci si in cazul tarilor dezvoltate", a adaugat Medvedev.

Medvedev: America nu poate fi un guvern global

"Nepotrivirea rolului asumat de SUA in sistemul economic mondial fata de capacitatile lor reale este unul dintre motivele principale pentru criza actuala", a spus Medvedev.

"Oricat de mare ar fi piata americana si oricat de incredere ar fi sistemul financiar american, nu este capabil sa inlocuiasca marfurile globale si pietele financiare". Medvedev a mai precizat ca e o iluzie ca o tara, chiar si cea mai puternica, poate actiona ca un guvern global.

Citeste si:

In apararea Statelor Unite, Carlos Gutierrez, secretarul Departamentului de comert al guvernului SUA, a declarat ca Statele Unite nu urmeaza o politica de egoism economic si ca sunt fideli principiului economic al liberului schimb. "In fapt, globalizarea serveste interesului national", a declarat Gutierrez.

Rusia ridica capul

Medvedev a repetat cererile facute de Putin in urma cu un an privind reforma institutiilor financiare pentru a reflecta valoarea celor mai puternice piete emergente. El a sustinut ca Rusia ar putea ajuta la rezolvarea actualei crize financiare, aducand drept exemplu recesiunea din anii '90 a economiei rusesti, urmata de noua ani de dezvoltare sustinuta. Ceea ce inseamna ca, timp de aproape un deceniu, Rusia a reusit sa ocoleasca majoritatea problemelor ce au afectat economiile avansate.

Presedintele rus a mai cerut acceptarea Moscovei in randul marilor centre financiare, acceptarea rublei ca vehicul de tezaurizare si acceptarea investitiilor in strainatate a "greilor" economiei rusesti.

Totodata, Medvedev a propus ca anual in Rusia sa aiba loc o conferinta a presedintilor marilor companii financiare, la care sa se caute solutii la problemele pietei globale. Aceasta ultima initiativa ar concura Forumul Mondial din Davos initiat de americani.

"Astazi Rusia e un important jucator mondial", a spus Medvedev. "Intelegem responsabilitatile pe care le avem pentru soarta umanitatii si de aceea vrem sa luam parte la stabilirea regulilor jocului. Nu pentru ca am fi motivati de ambitii imperiale, ci pentru ca avem resursele si calitatile potrivite".

Mai multi directori de companii care au participat la Forumul din Sankt Petersburg au declarat ca intrunirea de sambata este o dovada ca Rusia e pe punctul de a deveni o importanta putere economica.
"Rusia trebuie sa lucreze la functionarea institutiilor judiciare. Nu exista incredere ca Rusia ar fi stat de drept. Dar increderea va veni... in urma faptelor", Rex Tillerson, CEO ExxonMobil.