Ca urmare a alegerii unui prelat conational pe scaunul apostolic, marile concerne auto germane au inceput, cu partiala discretie, batalia pentru onoarea de a deveni noul furnizor de Papamobile, relateaza presa germana.

Daca din mai 1981, adica de la atentatul comis asupra Papei Ioan Paul al II-lea, si pana in prezent aceasta onoare a revenit exclusiv concernului Mercedes-Benz, acum nu mai putin celebrele firme BMW, Audi si VW isi manifesta interesul de a produce astfel de modele unicat pentru Papa Benedict al XVI-lea. "Pentru orice firma producatoare de automobile este fara doar si poate o mare onoare sa creeze mijlocul de transport al Sfantului Parinte", a declarat un purtator de cuvant Audi agentiei germane de presa ddp. Concurenta bavareza nu s-a lasat cu nimic mai prejos: "BMW s-ar bucura in mod deosebit daca Papa ar recurge la una din limuzinele noastre blindate". La fel de hotarata s-a aratat si conducerea VW, care a indicat cotidianului de mare tiraj "Bild" ca intentioneaza sa tatoneze terenul in vederea negocierilor cu Vaticanul.

Astfel, din punctul de vedere al BMW, Papa Benedict al XVI-lea s-ar putea deplasa in deplina siguranta intr-un model Touareg, cu tractiune integrala, dotat cu traditionala cabina "papala". Batalia pentru Papamobil s-ar putea extinde insa dincolo de granitele Germaniei: concernele Fiat (Italia) si General Motors (SUA) au mai livrat, in trecut, limuzine blindate Vaticanului.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.